Cu Daniel Sîrbu, la drum prin împărăția albă din Alpii austrieci

Un reșițean ajuns în Sankt Anton, stațiune turistică din Tirol, Austria. Conduce autobuze pe trasee montane și ne povestește cum e o altă viață.

Lucrează pentru Österreichische Postbus, cea mai mare companie de autobuze care face parte din ÖBB, Căile Ferate Federale Austriece. E primul sezon de iarnă adevărată pe care îl experimentează pe șosele unde zăpada nu apucă să se aștearnă (fiindcă autoritățile au grijă să o elimine din timp). Dar, în funcție de programare, mai nimerește și pe trasee secundare, cu drumuri de munte înguste, unde nu încap două mașini și zăpada e de un metru.

De fapt, acesta e farmecul locului și motivul pentru care schiorii și amatorii de sporturi de iarnă aleg St. Anton, stațiune de munte populară în Europa, un fel de „cireașa de pe tort”.

Într-un clasament mondial, St. Anton se află pe locul 5 al celor mai spectaculoase stațiuni din lume, oferind turiștilor condiții de recreere de top. Are un trecut de invidiat fiindcă aici a fost instalată una dintre primele telecabine din Alpi, iar prin anii 1920, s-a format conceptul de lecții de schi în grup. Cu alte cuvinte, Sankt Anton am Arlberg este considerat leagănul schiului alpin, un paradis montan de neegalat, cu zeci de pârtii întinse pe sute de kilometri.

Un nou început, o nouă viață

Daniel Sîrbu, și-a dorit foarte mult o schimbare în viața personală, dar și cea profesională, ceea ce i-a și reușit. A venit de la Reșița, hotărât să se adapteze unui nou stil de muncă, unui nou mod de viață, unui nou concept. Mai bine de zece ani a lucrat ca șofer profesionist pentru transport de persoane, atât în Reșița cât și în Timișoara, dar și pentru compania privată Plettl, din Arad. A condus nu doar autobuze ci și tramvaie, iar la Reșița, de când au apărut cele mai noi garnituri turcești, a efectuat rodajul necesar punerii lor în circulație.

Cum a ajuns în această parte de lume? Ei, bine, e o poveste interesantă a deciziilor imediate, luate fără a sta prea mult pe gânduri. A trimis un CV către un site de recrutare în urma unui anunț găsit într-un autobuz. „De mai mulți ani soția mea, Anesia, lucrează în sistemul austriac de îngrijire la domiciliu, în regim de 24 de ore. În toamnă, ea a văzut un afiș postat într-un autobuz local și mi-a spus să încerc. Era dorința mea, de fapt a noastră, să nu stăm departe unul de celălalt câte o lună, așa cum e programul cu pacienții. Am fost de câteva ori în vizită, aici în Austria și mi-a plăcut foarte mult. Mi-au plăcut locurile, confortul, oamenii calmi, societatea aceasta așezată, în general. De atunci mi-a încolțit în minte gândul, cum aș putea să fac să vin și eu aici? Eventual de tot, adică să începem o nouă viață, mai bună. Așa că, am trimis datele personale însă nu foarte încrezător. Nu mi-am imaginat că voi găsi de lucru tocmai în profesie. Spre surprinderea mea, am fost contactat în scurt timp.”

E nevoie de șoferi profesioniști, experimentați, mai ales în sezonul rece, când afluxul de turiști către stațiuni este mare. Se știe că în Austria sporturile de iarnă sunt un motor important pentru turism și unul din factorii cei mai de seamă ai dezvoltării economice.

„Am fost contactat pentru interviu online, chiar dacă nu știam limba germană. În schimb, mă descurc destul de bine în engleză, chiar dacă nu am învățat-o la școală. S-a prins de mine din mers, adică din filme, muzică și dialogul cu sora mea. La interviu a contat mai mult vechimea în meserie, ceea ce poți dovedi că știi să faci cu adevărat. Eu dețin permis pentru toate categoriile profesionale, mai puțin categoria A, motociclete.”

Viața printre austrieci, printre străini

„Cu totul altceva decât acasă. Mult mai multă disciplină, mult mai mult confort, totul funcționează ca la ceas! Fiecare om contează și e valorizat după cum merită. În plus, salariul nu se  poate compara.

Firma a asigurat echipament de lucru personalizat, cazare la un hotel pentru salariați și masă cu discount. Bine, aici e o poveste interesantă. Când am un asemenea orar cu pauză de masă de cel puțin o oră în program, și se nimerește vreunul dintre colegii mei, luăm telecabina Rendlbahn, și urcăm la Bergstation, adică la 2030 m altitudine. Acolo se află restaurantul care deservește șoferii de la Postbus. Plata e modică, doar 4 euro pentru un meniu excelent. Nu pot descrie emoția trăită la prima experiență de felul acesta! Eu nu schiez, nu am iubit niciodată iarna și nici drumeții de munte nu am făcut. Dar, ce pot să spun? De sus, panorama e superbă, pe vreme bună vezi până departe iar lângă tine, un du-te-vino permanent, o lume care freamătă. În limbi pe care nu le înțelegi!”

Daniel Sîrbu e singurul român care face parte dintr-o echipă internațională de peste 50 de conducători auto care, alături de autohtoni, lucrează în regim sezonier. Sunt bulgari, sârbi, croați dar și doi maghiari, cu care se înțelege cel mai bine. S-a format o solidaritate de breaslă și se susțin moral unii pe alții. Transportă schiori pe trasee puse la dispoziție gratuit de către autoritatea locală, turiștilor care vizitează Sankt Anton, sosiți din întreaga lume.

Un șofer printre zăpezi

Cele mai multe autobuze pleacă din terminalul vest (vezi foto), aproape de centrul stațiunii situate la 1303 m altitudine. Traseul 6 urcă până la 1650 de metri acolo unde capătul îl reprezintă o renumită cabană de munte, un fel de nod de unde pleacă și se întorc schiori. Despre drum, ce poți spune? Dacă ești turist, e de vis, iar dacă te afli la volan, dificil: „da, trebuie să fii atent în toate direcțiile. Vin turiști pe jos, în plimbare, părinți cu cărucioare, proprietari cu animale de companie, o sanie de agrement trasă de cai, se află și ea pe drum câteva ore în timpul zilei. Mai adăugăm și circulația către heliport!

Drumul e îngust, pereții de zăpadă de un  metru, pe o parte versantul, pe alta, prăpastia…Mai sunt mașini mici, cu care ne întâlnim pe drum  care trebuie să dea cu spatele până la prima porțiune mai largă. Și noi colegii de pe traseul 6, pentru a putea trece unul pe lângă celălalt, ne așteptăm la locul numit «herzbäume», la copacul cu inimă. Ceea ce apreciez foarte mult este politețea, mâinile ridicate în semn de salut. Cu asta m-am obișnuit și eu, salut pe toată lumea.”

Reșițeanul mai povestește despre o seamă de curiozități care îl surprind. „Ce am remarcat interesant și am fost stânjenit la început, atunci când am intrat să cumpăr ceva în fugă dintr-un magazin alimentar, a fost un soi de prietenie, de apreciere față de uniforma mea. Parcă mi se face loc să ajung mai repede la casă, parcă lumea îmi zâmbește și mă salută. Tot la capitolul lucruri surprinzătoare includ întâmplări cu șeful meu, post similar cu dispecerul de coloană de la noi. S-a întâmplat să vină la mașină, să îmi spună că următoarele două ture din programul meu, sunt liber. M-am îngrijorat, cum vine asta, am greșit ceva? Simplu, mi-a răspuns, unele trasee sunt încărcate și e nevoie să ai pauză de masă. Am rămas pe gânduri…”

Daniel Sîrbu e încrezător în oportunitățile pe care viața i le-a oferit și în șansa pe care o are, de a lucra la o companie de stat din Austria. „Cum să nu iubesc locurile astea frumoase, oamenii cu care interacționez? Încep să înțeleg germană, dar nimeni nu se supără că eu răspund în engleză. În jurul meu sunt turiști relaxați, cu zâmbetul pe buze, care iubesc sportul, mișcarea, și după o zi de efort pe munte, caută buna dispoziție la renumitele apres-schi sau relaxarea la SPA. Cum să nu îți dorești să lucrezi, acolo unde alții își petrec vacanța?”

 

 

 

• Tweet
• Pin It