Cu chef de aventură la 85 de ani! [VIDEO]

Un bărbat și-a pus viața în pericol la 85 de ani. Omul a ieșit cu barca pe Dunăre, dar a fost surprins de furtună și nu s-a mai putut întoarce la mal. A fost nevoie de mobilizarea pompierilor, a polițiștilor și a personalului Portului Moldova Veche pentru a-l aduce înapoi.

Un bărbat de 85 de ani a dat dovadă de curaj, dar și de inconștiență în această după-amiază. A plecat cu o barcă cu vâsle pe Dunăre, însă a fost surprins de furtună și n-a mai putut reveni la mal.

„La fața locului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă, Poliției de Frontieră, Poliției Transporturi Navale și Căpităniei Portului Moldova Veche. Echipajul Poliției Navale a tractat barca barca bărbatului până la mal”, transmite Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin.

Din fericire, bărbatul nu a avut nevoie de îngriji medicale. În momentul intervenției, barca lui se afla la circa 1,5 km amonte de Portul Moldova Veche.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/