S-a folosit de funcția de primar în interes personal? Și-a folosit influența în propriile afaceri? Edilul-șef a dezvăluit pentru Express de Banat sursele sale de venit!
Prezent la Express Live, primarul Reșiței a fost provocat să vorbească despre averea sa și despre cum îl ajută faptul că ocupă o funcție politică atât de importantă să prospere în afaceri. Asta, în contextul în care e acuzat că se folosește de bugetul Primăriei Reșița pentru a dezvolta domeniul schiabil Semenic – Văliug, zonă montană în care edilul-șef își are o parte din afacerile private. Întrebat dacă astăzi e mai bogat decât în momentul în care a preluat funcția de primar al Reșiței, Popa a spus:
„Nu am cuantificat valoric. Nici nu mă interesează. Am abdicat de mult de la ideea de a vedea, ce, cum, cât pentru că mi-am dat seama că nevoile noastre umane sunt limitate și e stupid să tot încerci să câștigi posesii. Nu ai nevoie de ele. Încerc să-mi educ copiii în aceeași manieră. Ei merg la școala cu autobuzul, cu bicicleta sau pe jos, încerc să-i educ în maniera de a înțelege că bucuriile sunt date de multe alte lucruri decât de ideea de a poseda ceva.”
Legăturile făcute de adversarii politici între lucrările realizate de firma Termoconstruct în municipiul Reșița, în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană, și cele executate la City Center, complexul rezidențial deținut de Nelu Popa și Romeo Dunca, sunt pure speculații. Șansa finalizării proiectului demarat cu mulți ani în urmă de Popa s-a numit Romeo Dunca, explică primarul: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a apărut Romeo Dunca în povestea cu clădirea mea din centru, într-un moment în care piața s-a revigorat și puteam să vând. Am reușit să termin acest bloc care îmi stătea pe suflet. A stat atâția ani în conservare. El ne generează niște venituri substanțiale din chirii.”
Nelu Popa deține în continuare 10% din acțiunile Monte Banato, companie pe care el a înființat-o și datorită căreia, la un moment dat, ajunsese în Topul Forbes al celor mai bogați români. „Poate că notorietatea mea a determinat unele persoane să vină la City Center. Am un chiriaș, un doctor din Timișoara, ne știm de mai multă vreme. S-ar putea că faptul că eu sunt cine sunt l-a determinat să vină să investească într-un oraș care nu inspira încredere anterior. Sunt tinerii medici care au făcut aici clinica asta privată. Probabil că modul meu de a fi i-a determinat să facă pașii ăștia!”, a mai afirmat primarul Popa.