Cu 160 km/h pe calea ferată din vestul țării! Lucrările depășesc 1 miliard de lei

272930348 5300228436678648 3974835137989845382 n
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Vom circula cu 160 km/h pe calea ferată Caransebeș – Lugoj! Contractul a fost atribuit pentru suma de 1,3 miliarde de lei.

În urma licitației lansate de CFR SA, câștigător a fost desemnată asocierea WEBUILD SPA – SALCEF SPA. Societatea va moderniza liniile de tren dintre Caransebeș și Lugoj pentru a crește viteza de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

„Proiectul de modernizare pe subsecțiunea Caransebeș – Lugoj (Lot 1) cuprinde lucrări complexe de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii, stații C.F, consolidarea lucrărilor de artă, lucrări de instalații, energoalimentare, telecomunicaţii și de protecţia mediului. Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe pe subsecțiunea Caransebeș – Lugoj (Lot 1) se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar”, a transmis CFR SA.

Lucrările presupun și modernizarea staţiilor de călători și a haltelor, construirea de pasarele şi ridicarea nivelului peroanelor, înlocuirea de poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor, dublarea liniei pe toată lungimea, montare de panouri fonoabsorbante sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot pe segmentele de cale ferată ce străbat localități.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

În Gara Caransebeș se va construi o clădire de mentenanță, se va moderniza sistemul de telecomunicații de pe întreg traseul și se vor monta încălzitoare pe macaz, astfel încât șinele să nu înghețe iarna.

Sursa de finanţare este Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.
Lotul I face parte din tronsonul Caransebeș – Timișoara – Arad. Pentru celelalte loturi sunt în desfășurare licitații.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/