CSS Caransebeș luptă pentru un loc în finala pe țară

Cei mai mici componenți ai secției de fotbal a Clubului Sportiv Școlar Caransebeș participă în acest weekend la întrecerile fazei zonale a Trofeului Gheorghe Ene pentru copii născuți în anul 2008 și mai mici. Competiția are loc la Sebeș, în județul Alba.

Cinci echipe, campioane ale județelor Alba, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad, se întrec pentru un loc la faza finală a acestui turneu adresat celor ce aspiră să ajungă mari fotbaliști. Campioana județului Caraș-Severin este echipa Clubului Sportiv Școlar Caransebeș, elevii profesorului Toma Peica fiind la prima lor competiție din viața lor.

„Am făcut selecția în această toamnă, avem copii născuți în 2008, dar și în 2009. Suntem la prima competiție, copiii au și emoții, dar așa este la început. Ne dorim să progresăm, ca acești copii să aibă un cuvânt de spus în competițiile viitoare”, a spus prof. Toma Peica.

Micii gugulani au început turneul zonal cu un meci cu mult mai titrata ACS Poli Timișoara, care s-a impus cu 5-0. În această seară, de la ora 18:00, CSS Caransebeș va întâlni pe A.S. Junior’s Lupeni. În alte două meciuri disputate în prima reuniune s-au înregistrat rezultatele: Atletico Arad – ACS Sebeș 2014 1-0, ACS Sebeș 2014 – Junior’s Lupeni 1-0. Echipa din Caransebeș va mai juca sâmbătă, cu Atletico Arad (ora 9:00) și cu ACS Sebeș 2014 (ora 17:00).
Prof. Toma Peica mizează la acest turneu pe următorii copii: Alexandru Gâlcuie, Casian Stănescu, Bogdan Ștefan, Silviu Dogaru, Fabian Blidariu, Sebastian Ghimboașă, Davide Stănescu, Adrian Canea, Octavian Anculia.

Foto: Ziarul Unirea, Alba Iulia

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/