CSM-ul renaște din propria-i cenușă!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Toate-s noi și vechi îi toate în Valea Domanului! Rosso-nerii deschid ediția 2019-2020 a Ligii 2 de fotbal!

Reșița se întoarce, astăzi, pe a doua scenă a fotbalului românesc, într-o confruntare cu o echipă de mare tradiție și cu pretenții de promovare, U Cluj. În Valea Domanului s-au schimbat foarte multe față de sezonul trecut, dar în mod paradoxal nu vorbim de noutăți. Și asta pentru că oficialii CSM-ului au încercat să redea clubului identitatea pierdută cândva. Astfel, din denumirea clubului s-a pierdut „Școlarul”, astfel că pe tabloul FRF figurează astăzi simplu: CSM Reșița! Totodată, clubul și-a recâștigat palmaresul, din care fac parte un titlu și o Cupă a României, dar și emblema. O noutate și un pas în trecut în același timp îl reprezintă și implicarea Consiliului Județean Caraș-Severin, alături de Primăria Reșița, în finanțarea clubului. Rosso-nerii se vor prezenta în haine noi la reapariția lor în Liga 2 și cu un lot aproape complet schimbat față de sezonul trecut. Totodată, se vor întoarce în fața unor tribune pline, pentru că interesul e uriaș în oraș.

„Întâlnim încă din primul meci o echipă greu de învins, Clujul știu că vrea să promoveze, anul trecut a fost la un pas, dar la cum i-am văzut eu pe băieții noștri e greu să nu luăm măcar un punct. Eu îmi doresc însă victoria! Sunt sigur că vom face o figură frumoasă. Îmi doresc ca toți jucătorii să dea pe teren absolut totul, ca și anul trecut, să vorbim puțin și să arătăm mai mult pe gazon. Transferurile făcute eu zic că sunt bune și foarte bune. Antrenorul mi-a spus că este mulțumit de transferuri. Cred că suntem un club destul de bine organizat, e clar că mai avem de muncă, dar față de alte cluburi nu cred că stăm rău. Din punct de vedere financiar nu am avut probleme, nici nu cerem mai mult decât sunt posibilitățiile orașului și nu pot decât să mulțumesc Consiliului Județean pentru că a venit lângă Primărie, lângă noi. Un obiectiv realist?! În primele 10 echipe suntem!”, a declarat Cristian Bobar președintele CSM-ului.

untitled design set 970x90 px

„Sincer să fiu, nu mă gândeam că vom aduce atâția jucători, dar sunt bucuros că sunt pus în dificultate când trebuie să aleg primii 11 pentru prima etapă. Sper să fiu inspirat și să aducem un rezultat pozitiv. Meciurile amicale sunt una, meciurile oficiale, când joci sub presiune, sunt cu totul altceva, dar sper să facă față presiunii băieții mei, eu am încredere în ei și să ne situăm la mijlocul clasamentului. Ar fi ideal pentru primul an de Liga2. S-a făcut reclamă pentru acest meci și sper să nu dezamăgim lumea!”, a declarat antrenorul rosso-nerilor, Leo Doană.

CSM Reșița – U Cluj se joacă astăzi, de la ora 18, pe Stadionul „Mircea Chivu”. Partida e televizată de Digi Sport 1.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/