CSM Școlar Reșița are „față” de Liga a III-a

CSM Școlar Reșița a câștigat clar amicalul disputat joi după-amiază, în Valea Domanului, în compania unei echipe de liga a treia, CSM Lugoj. Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin s-a impus cu 3-0, toate golurile fiind marcate în repriza secundă.

Echipa care se dorește a fi continuatoarea celebrei CSM Reșița, autoarea unor pagini memorabile din istoria fotbalului cărășean, și-a propus să promoveze în Liga a III-a. Un obiectiv pe care gruparea din Valea Domanului nu are voie să-l rateze, susțin asta chiar și oficialii echipei ce vrea să readucă Reșița în prim-planul fotbalului. Sunt obligați de tradiția căreia vor să-i asigure continuitate, dar și de bugetul consistent de care beneficiază. Și vorbim de bani publici!
Aceasta, în condițiile în care divizionara secundă Metalul Reșița nu mai este agreată nici măcar de suporteri, plecați in corpore din tribuna a doua a Stadionului Mircea Chivu, acolo unde făceau adevărate show-uri prin anii 90, ce intrau pe genericele emisiunilor sportive ale televiziunilor importante din România. Numai că nu se poate trăi din amintiri, cu toții știu asta.

CSM Școlar Reșița a demonstrat joi că poate face față în eșalonul al treilea, acolo unde speră să evolueze din sezonul viitor. Al doilea meci din această iarnă dintre CSM Școlar și CSM Lugoj (locul 7 în Liga a III-a, Seria a 4-a) a fost câștigat clar de elevii lui Leontin Doană, cu Flavius Costescu autor a două goluri spectaculoase, în minutele 51 și 66. Cea de-a treia reușită a „Școlarilor” i-a aparținut lui Vichente Marcu, în minutul 86.

CSM Școlar Reșița a început meciul în formula: Petruț, B. Szijj, Banac, Covăsală, Negrei, Ciucur, Breșneni, Costachi, Liuba, Doană, Costescu. Au mai intrat: Domăneanț, Curelea, A. Coviț, V. Marcu, C. Moți, Bloju, Țoțu.
Trei meciuri amicale a disputat CSM Școlar până în acest moment: 0-1 și 3-0 cu CSM Lugoj și 4-0 cu Minerul Anina.

Următorul amical va fi pe 17 februarie, de la ora 15, cu Mama Mia Becicherecu Mic, posibil la Timișoara. În calendarul echipei reșițene, până la începerea returului Ligii a IV-a, mai figurează un amical cu Mureșul Deva, în deplasare, pe 25 februarie.