Croații mascați au făcut senzație în satele din Banatul de Munte

Muzică, joc și voie bună, o adevărată sărbătoare a comunităţilor locale croate din Rafnic și Clocotici. Păstrată şi transmisă celor care o preţuiesc şi iubesc, această tradiţie este spiritul viu al oamenilor frumoşi de pe aceste meleaguri. La Făşancul de la Rafnic au fost etalate costume şi măşti vechi şi inedite, create cu multă imaginaţie şi dăruire, specifice acestui obicei.

A fost un spectacol ca o piesă de teatru în aer liber cu costume şi măşti cu semnificaţie complexă ‒ ironie, satiră, parodie şi, fireşte, cu şansa purificării trupeşti şi sufleteşti. Frumuseţea sărbătorii au dat-o sătenii care au jucat, animând manifestarea şi bucurând privirile participanţilor. Atât la Rafnic, cât şi la Clocotici, la acțiune au luat parte numeroşi „goşci”, atât din satele vecine, rudele, prietenii localnicilor, precum şi oaspeţi din străinătate.

Un obicei plin de culoare şi farmec, care a însufleţit etnia croată ca de fiecare dată. Au fost criticate moravurile umane cu haz.

Sărbătoarea Făşancului sau Carnavalul Măştilor, conform tradiției, semnifică deopotrivă bucuria victoriei binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii şi renaşterea naturii, prin sfârșitul iernii și începutul primăverii, dar și intratul în Postul Paștelui.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/