Criza de recenzori continuă la Timișoara. Statisticienii DRS au ieșit pe teren

oameni pe strada timisoara
1000x100 Cuib de vise 1000x100

E în continuare criză de recenzori la Timișoara. Dacă săptămâna trecută erau neacoperite 70 de sectoare din oraș, acum sunt 74. Asta în condițiile în care inclusiv parte din angajații de la Direcția Județeană de Statistică au ieșit pe teren să culeagă date. 

„Față de săptămâna trecută, numărul de sectoare neacoperite în Timișoara a crescut de la 70 la 74, cu toate că Direcția Județeană de Statistică a pus la dispoziție un număr de angajați care se ocupă de colectarea datelor din întreg județul. Au fost detașați să facă efectiv sectorizare și să lucreze, să își ia fiecare un număr de sectoare. Și la ora actuală, din numărul de chestionare efectuate săptămâna trecută, cam 30% au fost făcute de angajații de la Statistică, nu de persoanele pe care trebuia să le găsească Primăria Timișoara.”, a declarat subprefectul Ovidiu Drăgănescu.

Dacă Timișoara nu va fi recenzată până la ultimul locuitor care trăiește aici, nu vom ști care sunt nevoile orașului, mai spune Ovidiu Drăgănescu. Toate proiectele, inclusiv pe fonduri europene, PNRR, alte proiecte guvernamentale, vor ține cont de numărul persoanelor care locuiesc în oraș, nu doar de cele pe care le regăsim la starea civilă.

Și Dumbrăvița se confruntă cu o situație similară. Doar aproximativ 50 de chestionare au fost completate în această etapă a recensământului.

STPT job 1000x200

„De la începutul recenzării față în față s-au făcut doar 54 de chestionare. Până acum câteva zile nu era niciunul efectuat. Acolo, jumătate din sectoarele de recenzare sunt neacoperite de persoane, deci acolo efectiv nu se derulează recensământul.”, a mai spus subprefectul.

La nivelul județului, puțin peste jumătate din populație e recenzată. Recensământul durează până în 17 iulie.

CITEȘTE ȘI: Recensământul merge greu la Timișoara. Șeful INS: „Primarul este obligat prin lege să asigure necesarul de recenzori”

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/