Cristian Mâțu, președintele Consiliului de Administrație al Colterm, numit director interimar al companiei

Cristian Mâțu, care ocupa funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Colterm, a fost numit director general interimar al societății de termoficare a Timișoarei pentru o perioadă de patru luni. Mâțu susține că societatea poate deveni una „eficientă”.

Primăria Timișoara informează că Cristian Mâțu a fost numit în funcția de director general interimar al Colterm pentru o perioadă de patru luni de către Consiliul de Administrație al societății. Mâțu a ocupat, de la sfârșitul lunii martie a acestui an, funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Colterm. Potrivit reprezentanților primăriei, Mâțu este absolvent de studii în management energetic și deține o diplomă de expert în accesare fonduri structurale de coeziune europeană.

Noul director interimar al Colterm a anunțat că prioritatea sa va fi pregătirea companiei pentru iarnă, dar și ca proiectele de reabilitare a rețelelor termice să avanseze.

Colterm poate deveni o companie eficientă, iar în ultimele luni prioritățile mele au fost legate de acest deziderat. Acum, prioritatea mea este să pregătim compania pentru iarnă, să avansăm cât mai mult cu proiectele de reabilitare a rețelei termice primare și secundare, care odată încheiate vor reduce imens pierderile de rețea și să continuăm acordul cu Banca Mondială care va asigura un viitor sustenabil termoficării centralizate din Timișoara. Vreau să îi mulțumesc lui Petre Nenu, cel care a ocupat această funcție în ultimele luni pentru munca depusă și pentru deschiderea de care a dat dovadă. Sunt sigur că va face o treabă grozavă în funcția de inginer șef responsabil de dezvoltare”, a declarat Cristian Mâțu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În același timp, Colterm a lansat concursul pentru ocuparea funcțiilor de membri în Consiliul de Administrație.

Cristian Mâțu a fost numit în funcția de director general interimar al Colterm după ce mandatul fostului manager, Petre Nenu, a expirat astăzi, fără posibilitatea de a mai fi prelungit.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/