Cristian Coadă: „Suntem toți implicați în jocul acesta, haideți să jucăm pentru noi, nu pentru alții!”

Cristian Coadă, candidat al Alianței USR-PLUS la alegerile parlamentare, este unul dintre milioanele de români care au ales să rămână acasă și să nu plece în afara granițelor, să își desfășoare activitatea didactică la Oravița și să clădească echipe, cum este echipa de fotbal care oferă copiilor din satele de pe Valea Carașului noi perspective și șansa de a se valoriza. Una dintre măsurile Programului Bunei Guvernări își propune să aducă sportul mai aproape de copii și comunitate.

„Sunt dascăl de aproape 15 ani, profesor titular cu gradul didactic I în învățământ, la Școala Gimnazială «Romul Ladea» din Oravița. Îmi iubesc meseria, sunt bucuros că pot să pun umărul la clădirea viitorului, că pot să șlefuiesc caractere și să clădesc personalități. Decizia de a mă implica în politică a venit după ce m-am întrebat în repetate rânduri de ce mergem cu aceiași politicieni, de ce dăm încredere acelorași personaje care ne-au adus azi aici unde suntem; de 30 de ani mergem cu aceleași personaje, votăm aceleași fețe și după aceea regretăm. Eu zic că a venit vremea să ne trezim, să luăm atitudine și să schimbăm asta, fiindcă dacă mergem tot așa știm sigur cum o să fie în viitor”, spune Cristian Coadă.

Candidatul Alianței USR-PLUS spune că, în cei 15 ani în care a construit echipe, a făcut tot posibilul ca fiecare copil să primească șansa de a se valoriza, a luptat să arate comunității că orice este posibil. „În acest demers însă m-am lovit constant de lipsa de dotări, de lipsa unor proceduri care să asigure calitatea educației fizice, dar și accesul la ea. A fost o adevărată provocare să pot să asigur copiilor șansa să își construiască un viitor în funcție de calitățile pe care le au, nu în funcție de locul unde s-au născut”.

Punctul 38 din Programul Bunei Guvernări conține soluțiile pentru a schimba realitatea actuală. „Iar eu știu că la finalul celor 4 ani dintr-un ciclu, a spune că cel puțin 75% din populația școlară a participat anual la cel puțin o competiție sportivă școlară cu acoperire națională este doar un act de voință. Noi ne hotărâm viitorul, suntem toți implicați în jocul acesta, haideți să jucăm pentru noi, nu pentru alții!”, transmite Cristian Coadă.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/