Fostului preşedinte din Valea Domanului îi merge foarte bine în Ştefan cel Mare. Actualul director sportiv al lui Dinamo nu se uită la bani când e vorba de maşini!
Jurnaliştii tabloidului Click l-au surprins recent pe Cristi Bobar la volanul unui Range Rover 4X4, autoturism care le-a atras atenţia deoarece, nu cu mult timp în urmă, era condus de una din fiicele preşedintelui Traian Băsescu. Oficialul lui Dinamo ar fi plătit puţin peste 20.000 de euro pentru maşina de teren. Banii nu au ajuns însă în buzunarele Elenei Băsescu, ci la Ioan Andone. Jurnaliştii de la Click au scris că Elena Băsescu a folosit Range Rover-ul pentru puţin timp, în urmă cu cinci ani, după care i l-a vândut actualului antrenor de la Apollon Limasol. Acesta i l-a cedat, la rândul său, lui Bobar.
Fostul şef din Valea Domanului nu a vrut să vorbească prea mult despre maşina ce i-a aparţinut fiicei mici a preşedintelui Băsescu. ,,Nu am ştiut asta când am cumpărat maşina, dar prefer să mă întrebaţi de fotbal, de Dinamo, nu de maşini”, a comentat Cristi Bobar pentru expressdebanat.ro.
foto: click
La Timișoara, încasarea taxelor și impozitelor locale se reia din 19 ianuarie, după ce Direcția Fiscală a primăriei va actualiza sistemul informatic. Din acest an, timișorenii plătesc impozite semnificativ...
Roxana Bălan |
09 January 2026
Colegiul Medicilor nu s-a autosesizat încă în cazul pacientului găsit mort la Cardiologie
Raluca Pantea |
09 January 2026
De ce nu e sancționat polițistul local acuzat de agresiune. Explicația oficială
Cosmin Odorescu |
09 January 2026
DC49, Padina Matei – Gârnic, Moldovița, închis din cauza căderilor masive de arbori [Video].
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

