Crina: Popa ăsta e disperat! Pentru trenul cu hidrogen și spital nu există sursă de finanțare!

ioan crina (2)

Consilierul județean PSD Ioan Crina le ține o adevărată lecție de administrație publică lui Romeo Dunca și Nelu Popa după ce aceștia l-au desființat pentru comentariile făcute pe tema bugetului repartizat de Consiliul Județean primăriilor.

„Se vede că nici Popa, nici Dunca nu cunosc exact ce bani se distribuie prin  hotărâre de Consiliu Județean. Ei au o atitudine de jupâni. Tot timpul pretind că au dreptate și nu acceptă să fie contraziși de nimeni, ba mai mult, li se pare că sunt pe tarlaua lor, nicidecum la conducerea unor instituții publice!”, a replicat Ioan Crina.

Social-democratul spune că Romeo Dunca este cel care a generat conflictul prin propunerea de repartizare a sumelor cu care a venit în plenul Consiliului Județean. „Banii care se repartizează acum primăriilor din județ sunt bani proveniți din cota de 6% din impozitul pe salarii reținut de la toți angajații din județul Caraș-Severin și nu sunt banii niciunei primării, fie ea chiar și Primăria Reșița. Acești bani  (6% din IVS) se repartizează de Consiliul Județean pentru echilibrarea bugetelor locale, nicidecum pe alte criterii cum ar fi numărul de locuitori, suprafața, etc. Deci, se presupune că la Consiliul Județean există o situație cu nevoile primăriilor și se știe exact ce localități au nevoie stringentă de bani, iar prin votul consilierilor județeni, care sunt din tot județul, se pot împărți cât mai judicios aceste sume.”, explică alesul județean.

Acesta mai spune că o cotă mare (undeva la 60%) din impozitul pe salarii a fost repartizat prin legea bugetului de stat direct la primăriile de unde a fost colectat. „Deci, în cazul unui angajat care locuiește într-o localitate din județ, să zicem comuna Gârnic sau Șopotu Nou, și este angajat la Reșița, impozitul lui pe salariu se colectează la Reșița, iar comuna unde locuieste efectiv nu primește nimic. „Cam asta ar fi baza legală și teoretic așa ar trebui să se desfășoare lucrurile. Se observă că nici măcar nu îți trebuie multă minte ca să înțelegi cum funcționează administrația și doar puțină bunăvoință și să știi să citești (nu să cunoști literele). Dunca a venit în fața Consiliului cu un proiect de hotărâre care era total dezavantajos pentru primăriile din opoziție și avantaja clar primăriile liberale. La așa-zisele negocieri, avute în pauza de dinainte de votarea proiectului de hotărâre, eu am susținut să repartizăm sume mai mari pentru primăriile care au fost dezavantajate prin propunerea făcută de Dunca și într-adevăr să reducem din repartizarea pe care a făcut-o pentru Reșița.”, a adăugat consilierul județean PSD.

CITEȘTE ȘI:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Cine este Crina ăsta?! Banii reșițenilor sunt gestionați de mine!”

Crina mai arată că Reșița avea repartizată de către Dunca suma de 3 milioane lei, de două ori mai mult decât Caransebeșul și de 3 ori mai mult decât orice alt oraș din județ. În condițiile în care mulți dintre angajații firmelor reșițene, ori ai Consiliului Județean și chiar ai Primăriei Reșița domiciliază în alte localități din județ, ar trebui să primească și acestea mai mulți bani. „Deci, prin diminuarea cu 5-600.000  a sumei repartizate Reșiței și redistribuirea ei către localități care au primit cei mai puțini bani s-ar fi echilibrat cât de cât lucrurile. În plus, Reșița ar fi avut în continuare cei mai mulți bani, 2,4 – 2,5 milioane lei. Nu am spus niciodată că o localitate, respectiv Caransebeș, este a nimănui deoarece are primar independent. Asta, dacă nu mă înșel chiar Dunca a spus-o. Eu, din contra, am susținut că orașele care au spitale în subordine ar trebui să primească mai mulți bani. Dunca mi-a spus că vreau să iau de la bogați și să dau la săraci și după ce l-a sunat pe prietenul sau șeful lui, Nelu, și acesta nu a răspuns ne-a transmis că nu este de acord cu propunerea noastră și că își menține hotărârea lui. A mers cu ea la vot și nu a întrunit numărul de voturi necesar, iar proiectul de hotărâre a căzut.”, a mai dezvăluit Ioan Crina.

Noua propunere a președintelui Romeo Dunca, aceea ce a tăia din milionul pe care intenționa să-l trimită la Oțelu Roșu suma de 600.000 de lei, pentru a o distribui către alte unități administrativ-teritoriale, e criticată în termeni duri de social-democrat. „Deci, de la Reșița, care avea 3 milioane, era mult să redistribuie 500-600.000,  dar de la Oțelu Roșu nu este mult! De aici se vede exact gândirea lui de jupân, obișnuit să pedepsească pe cel care nu este de acord cu el. Bine că măcar nu a încercat să-l biciuiască pe Luca Mălăiescu într-o piață publică, așa cum îi stă bine unui jupân care administrează un teritoriu. Deci, în concluzie, Dunca dovedește prin repartizarea pe care și-o dorește că îl interesează doar să-și rezolve treburile lui politice și de afaceri. Pot să-l înțeleg și pe Popa că este disperat să primească acești bani deoarece numai anul trecut a cheltuit bani din bugetul Reșiței pentru lucrări care nu erau pe teritoriul administrativ al orașului și suma ar fi pe pe undeva pe la 2 milioane de lei, lăsând la o parte faptul că îi trebuie cofinanțări pentru trenul cu hidrogen și spital, proiecte pentru care nu există sursă de finanțare. Eu vreau să-i asigur pe cetățenii județului că, alături de colegii mei, voi încerca să susținem hotărâri ale Consiliului Județean care să contribuie la dezvoltarea județului, nicidecum la rezolvarea intereselor unora sau altora.”, a conchis Crina.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/