Crina ne trimite în Moldova! „Au considerat CSR-ul și UCMR-ul doar rezervoare inepuizabile de voturi!”

Viceprimarul cu atribuții de primar al Reșiței și, totodată, președinte PSD Reșița, Ioan Crina, a șters pe jos cu cei care au condus municipiul de pe Bârzava și județul Caraș-Severin, condamnându-le la sărăcie și lăsându-le fără prea multe speranțe de mai bine!

Crina i-a criticat în termeni duri pe toți cei care au avut la un moment dat roluri-cheie, care au deținut funcții de răspundere în județ, care au condus administrații publice sau mari întreprinderi, combinate și fabrici. Politicienii au văzut în CSR sau UCMR, spre exemplu, doar un rezervor inepuizabil de voturi din care credeau că vor avea în viitor de câștigat, consideră Crina. „E o prostie, e o chestiune ce ține de viziune. Sunt oameni care nu au avut nici cea mai mică viziune de dezvoltare a unui oraș și a unei zone. Să spunem lucrurilor pe nume! Uitați-vă și acum, gunoaiele sunt pe butuci, Aquacarașul e cum e…. Ne jucăm cu gunoaiele dintr-un întreg județ. E vorba de bun simț. Păi tu încasezi pe gunoaie 80 de miliarde și pui redevență 60?! S-au ținut deja două licitații și nu a fost nimeni! O să se termine groapa în iunie sau iulie și nu o să fie nimeni, nu o să avem operator!”, a comentat social-democratul.

Crina a lovit cu bătaie lungă. Pe bună dreptate! Și asta pentru că unii și-au închipuit telegondole care să urce milioane de turiști pe Semenic, alții au visat să intre pe autostradă la Soceni sau să decoleze de la Caransebeș spre destinații exotice. Nu cu mult timp în urmă se vorbea și chiar se prezentau machete de stadioane de Champions League. Toate, niște gogoși! Iar asta știe foarte bine și Ioan Crina, care spune lucrurilor pe nume: „Nu au avut viziune de dezvoltare, așa este. Ați văzut vreun plan, vreo gândire?! Stăm cu muntele sus, s-a făcut drumul… Mergeți în Moldova, mergeți acolo să vedeți drumuri! Nu am avut o viziune de dezvoltare, noi am ținut UCMR-ul la cât de mulți muncitori putem, iar el lucra la un moment dat pentru un singur client. Lucra pentru Hidroelectrica la prețul pe care îl vroia. Ce sistem concurențial e ăsta?!”

Cu alte cuvinte, în Caraș-Severin vorbim de avioane și autostrăzi, dar noi nu avem un kilometru mai de Doamne-ajută de asfalt?!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/