Creșterea costurilor la materialele de construcții umflă devizele la proiectele în lucru ale CJ Timiș

liceul iris

Consilierii județeni au aprobat recent devizul actualizat la faza de proiect tehnic pentru reabilitarea Liceului Teoretic Special Iris. Reabilitarea vine cu măsuri de sprijinire a eficienței energetice pentru gestionarea inteligentă a energiei și utilizarea energiei din surse regenerabile. Modificarea sumelor de bani alocate investiției are la bază scumpirea materialelor de construcții. 

DALI-ul pentru reabilitarea Liceului Iris a fost realizat în 2016. Ulterior, în 2019, la întocmirea proiectului tehnic, bugetul a fost actualizat, ofertarea lucrărilor fiind realizată în 2020.

„În urma actualizării s-a constatat că anumite lucrări estimate de proiectant la o anumită valoare au fost estimate de executant la o valoare mai mare datorită faptului ca prețurile materialelor, utilajelor și a cheltuielilor cu forța de munca în domeniul construcțiilor au crescut de la an la an. Situația înrăutățindu-se și mai mult în ultimul an în care prețurile la anumite materiale s-au dublat.”, se arată în documentele pe care le-au studiat consilierii județeni.

Valoarea totală a devizului general actualizat este de 9,9 milioane de lei, cu TVA inclus.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Se lucrează intens pe teren la execuția acestei lucrări. Avem și probleme generate de creșterea costurilor la materiale, dar sper să le depășim. Am actualizat devizul cu valorile de piață și sper ca acest lucru să dea un nou imbold lucrării pe teren ca anul viitor să avem o clădire nouă, modernă, să oferim toate condițiile celor care beneficiază de acest spațiu educațional.”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Finalizarea lucrărilor este programată în ianuarie 2023. Constructorul promite o mobilizare pentru încheierea șantierului cu 2-3 luni mai devreme.

CITEȘTE ȘI: S-au reluat lucrările de consolidare a clădirii care găzduiește Liceul Iris din Timișoara. Vor fi montate panouri fotovoltaice și solare

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/