Creșă pentru copiii din Oravița! Șansă la educație pentru micuții sub 3 ani

nursery children playing with teacher in the classroom

În Oravița funcționează în prezent mai multe grădinițe, însă orașul nu are nicio creșă. Prin urmare, administrația locală a început demersurile pentru a atrage fondurile necesare din Programul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea maximă eligibilă pentru acest proiect este de aproape 10 milioane de lei.

408 copii cu vârste între 0 și 3 ani trăiesc în prezent în Oravița. Potrivit Direcției Județene de Statistică Caraș-Severin, doar anul trecut s-au născut în oraș 102 copii. Din păcate, aceștia nu pot face primii pași în sistemul educațional din lipsa unei creșe. Administrația locală vrea să ridice o astfel de unitate de învățământ în cartierul Zona Gării, acolo unde trăiește cea mai mare parte a populației. În plus, spun reprezentanții Primăriei Oravița, ar fi singura variantă ținând cont de dimensiunile terenului necesar pentru ridicarea unei creșe mici.

Proiectul a fost aprobat de consilierii locali la finalul lunii iulie, în ședință extraordinară. Banii ar urma să fie asigurați prin Programul Național de Redresare și Reziliență, componenta 15 – Educație, investiția 1 – Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe, valoarea maximă eligibilă fiind de 9,99 milioane de lei, TVA inclus.

Pentru Oravița ar fi vorba despre o creșă mică, având o capacitate de 40 de locuri.

„În localitatea noastră funcționează în acest moment un număr de patru grădinițe, acestea fiind reabilitate și modernizate, astfel încât să asigure condiții optime pentru desfășurarea procesului educațional la această grupă de vârstă, iar în două dintre satele aparținătoare există de asemenea trei grădinițe care au trecut printr-un proces de reabilitare și dotare. Când ne referim însă la serviciile de îngrijire pentru copiii sub trei ani, acestea sunt furnizate sub forma diferitelor aranjamente informale, preponderent în familie, și nu în cadru instituțional organizat. Construirea unei creșe răspunde necesității tot mai evidente de a acorda o atenție crescută primilor ani de viață ai copilului”, explică primarul Dumitru Ursu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/