FOTO. Bătrâna moară de la Vrani a renăscut prin mâinile a zeci de voluntari

moara de la vrani (5)
casinoherculane by sungarden

Moara Concordia de la Vrani, ridicată în urmă cu un secol, a fost salvată de la degradare datorită unei inițiative a Asociației „Acasă în Banat”. Prin intervenția de zilele trecute, construcția va rămâne un reper pentru toată zona Oraviței ca monument industrial deosebit.

Zeci de oameni s-au alăturat inițiativei Acasă în Banat. În ciuda temperaturilor caniculare, timp de trei zile au pus umărul pentru ca moara de apă de la Vrani să nu se transforme în amintire.

„Încă din prima zi pe șantier au fost 50 de persoane, iar vineri, pe la prânz, am numărat nu mai puțin de 80 de voluntari. Au venit să dea o mână de ajutor oameni de toate vârstele și din toate domeniile de activitate, iar pentru Asociația noastră este una din acțiunile cu cea mai mare implicare a oamenilor din sat. Așa că sâmbătă după-amiază am putut răsufla ușurați: acoperișul a fost terminat!”, spun reprezentanții Acasă în Banat.

moara de la vrani (3)

Fiind o clădire de mari dimensiuni, cu un acoperiș pe măsură, în primă fază s-au căutat soluții pentru a finaliza lucrarea în numai trei zile. Mai întâi a fost demontată toată țigla de pe acoperiș, apoi a fost selectată țigla în stare bună și curățată manual una câte una. Meșterii au reparat șarpanta acolo unde a fost cel mai grav afectată. De mare ajutor în această etapă a fost utilajul pus la dispoziție de Bardeau Holding.

Zeci de voluntari au fost ocupați pe interior de curățenia generală, vopsit și văruit. Câțiva meșteri din sat, ajutați de voluntari, s-au oferit să refacă o parte din tencuiala degradată. Cel mai urgent a fost frontonul clădirii dinspre stăvilar care era grav afectat.

moara de la vrani (6)

Nici exteriorul nu a fost uitat. Voluntarii au făcut curățenie și au amenajat spațiul din jurul morii care la fiecare sfârșit de săptămână se umple de oameni veniți la scăldat.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Totul a fost posibil datorită implicării oamenilor, fie ei muncitori, sponsori, elevi de la Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița sau reprezentanți ai Primăriei Vrani, primarul Răzvan Nicolae Otiman și viceprimarul Bogdan Rad fiind în permanență pe șantier.

moara de la vrani (4)

Moara Concordia din Vrani este una din cele mai impunătoare mori de apă existente în Banat. Face parte din categoria morilor „semi-industriale”, folosind forța apei Carașului pentru a pune în mișcare o turbină de mari dimensiuni. Era una din cele mai moderne mori de apă în perioada în care a fost construită. A fost ridicată în ani 1926-1927 cu banii strânși de sătenii din Vrani și a costat, la vremea respectivă, 3 milioane de lei. Instalațiile au fost aduse din Heidelberg și Zürich, fiind capabile să macine două vagoane de măciniș la 24 de ore. Numeroase localități din zona Oraviței își măcinau cerealele aici. Făina de Vrani, de bună calitate, era foarte căutată.

moara de la vrani (1)

„Nu ne rămâne decât să ne bucurăm că Moara Concordia de la Vrani este salvată de la degradare și că va rămâne un reper pentru toată zona Oraviței, atât ca monument industrial deosebit cât și ca unul din cele mai frumoase locuri de scăldat. Îi îndemnăm pe toți cei care nu au vizitat-o să o facă! Împreună, cu toții, să învățăm să avem grijă de ea pe mai departe.”, este mesajul celor de la Asociația „Acasă în Banat”, renumiți în această parte de țară pentru „vindecarea” a numeroase construcții care, fără implicarea lor, ar mai fi existat, la un moment dat, doar în fotografii.

moara de la vrani (2)

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/