În fiecare 6 ianuarie sărbătorim Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului. Este una dintre cele mai importante, frumoase și iubite sărbători creștine, cu semnificații deosebite. Botezul Domnului este prefigurarea pogorârii Sale în apele negre ale morții pentru a lua asupra lui păcatele noastre.
Botezul lui Isus Hristos în apele Iordanului este un simbol al curăţirii păcatelor întregii firi omeneşti. Sărbătoarea este marcată de oficierea îndeosebi a Sfintei Liturghii și a Slujbei de sfințire a apei, cunoscută sub denumirea de Aghiasma Mare. Preoții vorbesc despre puterea sfințitoare a acesteia.
„Aghiasmă este un cuvânt care vine din limba greacă de la agios, ce înseamnă sfânt. Aghiasma Mare se folosește îndeosebi pentru binecuvântarea casei credincioșilor în această perioadă, apoi la sfințirea noilor biserici, lăcașuri de cult, mănăstiri și este consumată de către credincioși 8 zile, după Botezul Domnului, din 6 până la 14 ianuarie inclusiv, în fiecare dimineață, înainte de a bea apă, de a lua micul dejun, cu rugăciune și cu semnul Sfintei Cruci pentru că are putere mare de izbăvire a celor care o primesc cu credință, atât de bolile sufletești, cât și de bolile trupești.”, declară Ionel Popescu, vicar eparhial la Arhiepiscopia Timișoarei.
La Catedrala mitropolitană din Timișoara, Sfânta Liturghie și Slujba de sfințire a Aghiasmei Mari vor fi oficiate de părintele mitropolit Ioan al Banatului, împreună cu preoții și credincioșii catedralei. Programul slujbelor începe la ora 8 și continuă până la ora prânzului când va fi sfințită Aghiasma Mare, apoi distribuită credincioșilor în părțile laterale ale bisericii unde vor fi amenajate 6 spații de distribuire în așa fel încât să fie evitată aglomerația.