COVID-19 întrerupe toate campionatele de fotbal din România!

Federația Română de Fotbal a anunțat, astăzi, suspendarea tuturor competițiilor de fotbal din țară până în 31 martie, ca urmare a pericolului pe care îl reprezintă virusul Covid-19.

„Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice. Astfel, în urma unei ședințe ce a avut loc astăzi la Casa Fotbalului și a consultărilor avute cu membrii afiliați, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgență, a decis astăzi, 12 martie, să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România”, informează forul fotbalistic.

Așadar, vor fi amânate până după 31 martie meciurile din Liga 1, Liga 2, Liga 3, Liga 1 feminin, Liga 2 feminin, Liga 3 feminin, Liga 1 Futsal, Liga 2 Futsal și competițiile de la nivel județean.

„În funcție de evoluția situației la nivel național prezenta hotărâre poate suporta modificări. Decizia vine după ce în urmă cu două zile FRF a decis să suspende toate competițiile de copii și juniori, iar miercuri, 11 martie, s-a amânat și turneul final al Cupei României la futsal”, mai informează FRF. 

Clubul de Liga 2 CSM Reșița luase măsuri speciale pentru meciul pe care ar fi trebuit să-l susțină sâmbătă, în Valea Domanului, cu Concordia Chiajna. Astfel, hotărâse să pună doar 100 de bilete la dispoziția celor mai fideli fani ai echipei antrenate de Dorinel Munteanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/