Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului transmite astăzi că de vineri județul Caraș-Severin are încă un deces în bilanțul negru al pacienților infectați cu coronavirus. Până acum, conform raportărilor, trei femei au pierdut lupta cu virusul în Caraș-Severin.
Cea de-a treia persoană infectată cu coronavirus care își pierde viața în Caraș-Severin este o femeie de 63 de ani. Aceasta a fost depistată pozitiv în 30 martie și în aceeași zi a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Conform autorităților, femeia este decedată de vineri, 10 aprilie, fiind inclusă în statistici abia astăzi. Se pare că femeia avea hipertensiune arterială, suferea de obezitate grad II, boală cronică coronariană și tabagism cronic. Nu au fost oferite până acum alte detalii privind contextul în care femeia a fost infectată (dacă a fost într-o țară cu risc sau dacă a intrat în contact cu o altă persoană pozitivă pe teritoriul României).
În Caraș-Severin și-au mai pierdut viața alte două persoane infectate cu coronavirus: o femeie de 72 de ani în 25 martie și o femeie de 53 de ani în 2 aprilie.
Deocamdată, asistenta medicală din comuna Măureni, decedată la Spitalul Județean de Urgență Reșița după ce a suferit o fractură deschisă la picior și despre care un prim test a spus că a fost infectată cu coronavirus, nu apare în statistica deceselor oferită de Grupul de Comunicare Strategică.