COVID-19 ar putea direcționa avioanele obligate să stea la sol spre Aeroportul Caransebeș!

Coronacriza obligă mai multe companii aeriere să-și țină avioanele la sol în această perioadă. Caransebeșul a intrat pe radarul celor care caută soluții!

Aeroporturile lumii sunt foarte aglomerate după ce multe curse aeriene au fost suspendate din cauza pandemiei COVID-19. Aeronavele își găsesc cu greu loc, mai ales că multe companii au ales să profite de această perioadă în care sunt obligate să le țină la sol și fac reparații sau execută lucrări de mentenanță și întreținere. Astfel, aeroporturi care nu se mai regăsesc astăzi pe harta aeronautică a lumii au început să intre în calcule pentru păstrarea la sol a acestor avioane. În discuții se află și Aeroportul Caransebeș. 

„E adevărat, avem cerințe să aducem avioanele unei companii de linie și a două companii de leasing, care nu au unde să țină avioanele la sol. Ne-au fost cerute tot felul de informări, dar până nu ne vedem cu contractul în mână nu vreau să dau speranțe. E vorba despre depozitare activă, adică unii fac reparații, avioanele trebuie pornite de câteva ori pe săptămână, asta înseamnă că ar veni și personal al acestor companii”, ne-a mărturisit Gabriel Olariu, reprezentantul societății care are în concesiune aeroportul din Caransebeș.

În momentul de față, aeroportul nu e autorizat pentru aterizarea unor aeronave de asemenea calibru, dar demersurile pentru redeschidere există de mai multă vreme, iar pașii sunt înaintați. Mai mult, spune Olariu, cu acordul administratorului aeroportului și al Autorității Aeronautice, ar fi posibil.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/