Pe durata pandemiei de coronavirus, numărul oamenilor care ajungeau la spital cu alte afecțiuni a scăzut semnificativ. Deși ar fi avut nevoie de un control medical, aceștia au evitat să meargă la doctor, cel mai probabil de teama îmbolnăvirii. Din păcate însă, această frică se pare că persistă. Situația nu a revenit la normal nici acum în spitale.
Anul acesta, odată cu încetarea stării de alertă, pentru a putea sprijini spitalele în încercarea de a reveni la numărul de internări și de tratamente de care aveau nevoie și persoanele cu alte afecțiuni decât COVID, Ministerul Sănătății a prevăzut ca în bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate decontarea serviciilor spitalicești să fie efectuată la fel ca în anii pandemici. Indiferent de numărul serviciilor realizate de către spitale, decontarea a fost efectuată de către Casa de Asigurări de Sănătate la nivelul cheltuielilor realizat de către spitale prin prezentarea de către acestea a facturilor, cheltuielilor aferente bunurilor, serviciilor de care au avut nevoie.
„Anul acesta spitalele au încercat să revină. Pot spune că nu au reușit în totalitate, iar indicele de complexitate a cazurilor este unul scăzut. Împreună cu domnul director am început un periplu prin spitalele din județul nostru pentru a vedea exact de ce numărul de internări scade, de ce încrederea populației în serviciile spitalicești încă nu a revenit la ceea ce a fost înainte, în 2019. O să vedem cu ce concluzii vom rămâne sau ce concluzii vom trage la finele acestei acțiuni.”, a explicat recent Mirela Zeman, director executiv relații contractuale în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, în cadrul unei ședințe derulate la Prefectură.
Prefectul Ioan Dragomir a amintit că, odată cu izbucnirea pandemiei, au fost comise o serie de erori în sistemul de sănătate. Coroborat cu frica de îmbolnăvire, cărășenii au devenit reticenți în ceea ce privește mersul la spital. „E clar că, dacă dăm timpul înapoi, în 2020, acum suntem de acord cu toții că pandemia a luat toată țara noastră pe nepregătite. Au fost multe bâlbe, stângăcii, greșeli la început, probabil de aceea erau și cheltuielile acelea enorme la începutul anului. Doar dacă ne gândim la celebrele izolete care erau spaima populației, nu numai a bolnavilor. Toată lumea recunoaște că a greșit, nu am greșit doar noi. Au fost greșeli în toată lumea. Cred că acum ar trebui sistemul medical, DSP-ul, chiar și Casa să facem ceea ce amintea doamna director Zeman, recâștigarea încrederii populației în sistemul sanitar, spitalele noastre. Putem recunoaște cu toții că astăzi avem chiar și cei prezenți aici o reținere în a mai merge la spital, chiar dacă trebuie. De aceea cred că pe linia aceasta ar trebui făcut ceva poate și la nivelul județului nostru, la nivel național pentru creșterea sau recâștigarea încrederii populației.”
În ceea ce privește cheltuielile provocate de pandemie, numai în primele 10 luni ale acestui an Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a efectuat plăți de 47.160.722 de lei, aici fiind incluse: asistența medicală primară, spitale generale, creșteri salariale, concedii medicale.
„Este important să recunoaștem că sistemul medical sau țara noastră, Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate au făcut eforturi deosebite. Ca economist vă spun că vom trage o perioadă îndelungată de aceste cheltuieli și se vor repercuta în bugetele viitoare cu neajunsurile care sunt.”, a completat prefectul Ioan Dragomir.