Indiferent că este vorba de un sistem de alimentare cu apă sau de unul din încălzire, componentele din cadrul lui joacă un rol important pentru buna funcționare a întregului ansamblu. De aceea, dacă sunt alese cu atenție de prima dată, sistemul o să reziste pentru o perioadă îndelungată de timp, fără să fie nevoie de schimbarea elementelor din cadrul său.
Două exemple de astfel de componente sunt coturile PPR si țevile din cupru. Chiar dacă cele două nu par să aibă o legătură la prima vedere, ele sunt utilizate adesea în sistemele de alimentare cu apă și cele de încălzire. În unele situații este necesară folosirea ambelor elemente, pentru ca sistemul creat să fie unul cât mai eficient.
Prescurtarea PPR vine de la polipropilena, un material plastic, caracterizat printr-o rezistență ridicată, atât la temperaturi înalte cât și la cele scăzute. Ele pot fi folosite pentru a îmbina mai multe țevi din același material, astfel încât să asigure randamentul sistemului din care fac parte.
Un alt motiv pentru care oamenii aleg instalarea de coturi PPR, pe lângă caracterul lor rezistent, este faptul că sunt ușor de instalat. Fiind realizate dintr-un material ușor și flexibil, oamenilor nu le este dificil ăa le manevreze. Totuși, ideal este ca de instalarea lor să se ocupe persoane cu experiență și pregătire în domeniu, astfel încât rezultatul final să se ridice la nivelul așteptărilor.
Coturile PPR ies în evidență și prin caracterul lor versatil, întrucât se găsesc în diferite forme și dimensiuni, ceea ce înseamnă că pot fi instalate cu succes în mai multe tipuri de sisteme, indiferent că este vorba de unul dintr-o gospodărie oarecare sau dintr-o hală industrială.
Există mai multe tipuri de material din care pot fi confecționate țevile utilizate în cadrul sistemelor de alimentare cu apă sau în cele de încălzire. Tocmai de aceea, unor oameni li se poate părea dificil să găsească materialul cel mai potrivit pentru sistemul din cadrul locuinței lor.
Printre cele mai populare opțiuni se află cea de tevi cupru, datorită avantajelor pe care le aduce acest material: cuprul este rezistent la coroziune și uzura, ceea ce înseamnă că durata de viață a țevilor confecționate din acest material este una lungă. Un alt aspect care-i determină pe oameni să aleagă achiziționarea țevilor din cupru este bună conductivitate termică.
Țevile din cupru excelează și la capitolul estetică, întrucât oamenii tind să le folosească fie în propriile locuințe, fie în cadrul unor clădiri comerciale, pentru a oferi spațiului respectiv un caracter elegant. Bineînțeles, faptul că sunt plăcute din punct de vedere estetic nu pune în pericol funcționalitatea acestor elemente.
Indiferent că este vorba de sisteme de încălzire si răcire, de alimentare cu apă potabilă sau de irigații, coturile PPR reprezintă alegerea ideală. Mai mult decât atât, fiind rezistente la o gamă largă de substanțe chimice, coturile PPR pot fi folosite pentru transportarea substanțelor respective, asigurând în același timp niște condiții optime de siguranță.
Țevile din cupru pot fi folosite în instalațiile sanitare de apă menajeră sau în cele de încălzire în pardoseală, pentru a oferi un nivel ridicat de confort unei locuințe. O altă instalație în care țevile de cupru se pot dovedi deosebit de utile este cea pentru răcire.
Ca oricare alt produs de pe piață, coturile PPR și țevile din cupru vin și cu un set de dezavantaje, pe lângă numeroasele beneficii pe care le aduc sistemelor de alimentare. Pentru a face o alegere cât mai potrivită, potențialii cumpărătorii trebuie să aibă în vedere și aceste aspecte.
Există anumite dezavantaje asociate cu țevile de cupru, iar problema pe care o aduc cel mai des în discuție oamenii este prețul: aceste țevi sunt mai scumpe decât celelalte opțiuni de pe piață. În general, ele tind să fie și mai zgomotoase, așa că dacă una din încăperile în care sunt instalate este un dormitor, este posibil ca persoanele care se confruntă deja cu dificultăți atunci când vine vorba de somn să fie afectate. Nici coturile PPR nu sunt lipsite de dezavantaje.
Pe lângă prețul coturilor PPR, care este mai mare față de cel al componentelor de tip PVC sau metal, aceste elemente sunt și mai fragile atunci când sunt supuse unei presiuni extreme. În plus, pentru lipirea lor este necesară utilizarea unui adeziv special.
În cele din urmă, calitatea elementelor dintr-un sistem de alimentare cu apă reprezintă un aspect esențial pentru durata de viață a întregului ansamblu. Coturile PPR, împreună cu țevile din cupru pot fi utilizate împreună sau separat, pentru a asigura buna funcționare a sistemului respectiv.