Cornereva primește aproape 1,6 milioane de lei pentru dezvoltare

Mai multe unități administrativ-teritoriale din Caraș-Severin, printre care și comuna Cornereva, au primit bani de la Ministerul Dezvoltării pentru continuarea investițiilor de infrastructură locală, derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Primăria Cornereva are în derulare trei proiecte cu finanțare de la bugetul de stat pentru apă – canal și modernizare drumuri. Investițiile se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar lucrările se află în diferite stadii.

Zilele trecute, Ministerul Dezvoltării a virat peste 267 de milioane de lei în vederea decontării facturilor pentru 421 de obiective de investiții realizate în etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Caraș-Severinul a primit peste 7,6 milioane de lei. Din această sumă, comunei Cornereva i-a revenit aproape 1,6 milioane de lei, alocați în două tranșe: 506.879 lei și 1.090.418 lei.

PNDL reprezintă sursa principală de finanțare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă-canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport/drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/