Copil agresat de învățătoare, la Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Un elev din Timisoara spune ca a fost agresat de invatatoare

Polițiștii timișoreni au deschis un dosar penal pe numele unei învățătoare acuzată că a lovit un băiat în vârstă de șase ani.

Băiețelul respectiv este elev în ciclul primar la Liceul „William Shakespeare” din Timişoara. Incidentul ar fi avut loc la mijlocul lunii ianuarie. Polițiștii au anunțat miercuri (13 martie) demararea anchetei.

„La data de 24.01.2024, poliţiştii timişoreni au fost sesizaţi cu privire la faptul că la o unitate şcolară din Timişoara, un minor de 6 ani ar fi fost lovit de către un cadru didactic. Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară fac cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă”, au transmis reprezentanții IPJ Timiş.

Potrivit unor surse, copilul le-ar fi povestit părinților că a fost strâns cu putere de obraji și lovit cu indicatorul din cauză că nu reușea să citească un text.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/