Donaţii pentru rechizite şcolare!

O haină, un caiet, stilou, creioane colorate, penar sau ghiozdan înseamnă o mare bucurie pentru copii atunci când se pregătesc pentru începerea noului an şcolar. Nu acelaşi lucru pot spune şi orfanii din Caraş-Severin. În cadrul unei campanii, aceştia strigă după ajutor.

Situaţia critică a copiilor orfani din judeţ nu îi lasă pe cei mici să meargă la şcoală şi să se bucure de această etapă a vieţii pe care trebuie să o parcurgă. Astfel, pentru a le oferi posibilitatea de a învăţa într-o unitate de învăţământ, Asociaţia umanitară Misiunea Speranţă pentru România a lansat o campanie pentru copiii neajutoraţi care se află în pragul abandonului şcolar din cauza lipsei de rechizite. Anul acesta doar 20 de prichindei pot fi ajutaţi cu cele necesare începerii studiului.

,,Mulţi dintre copii se află într-o situaţie critică. Majoritatea dintre ei sunt crescuţi de bunici care abia supravieţuiesc dintr-o mică pensie, alţii numai de un singur părinte, de obicei mama, care nu lucrează şi trăiesc numai din micile alocaţii pentru copii. Aceşti bunici pe ai căror umeri apasă responsabilitatea creşterii şi educaţiei nepoţilor lor au nevoie de susţinerea noastră. Aceste mame singure care îşi cresc cu dragoste copiii au nevoie să fie ajutate de noi. Împreună putem investi în aceşti copii, în educaţia şi creşterea lor, pentru a nu deveni niciunul dintre ei infractorii de mâine”, explică reprezentanţii asociaţiei.

150 de lei pentru setul de rechizite

Potrivit acestora, toţi cei care au susţinut activităţile asociaţiei şi care vor să sprijine în continuare proiectul umanitar pot dona bani pentru cei mici, până pe 30 septembrie 2013: ,,Pentru fiecare copil avem nevoie de 150 de lei pentru un set întreg de rechizite şcolare. În total vom avea nevoie de 3 000 lei”, au mai adăugat organizatorii campaniei. Cetăţenii pot primi detalii suplimentare la adresa de email: infosperanta@gmail.com sau telefon: 0749 402 098 sau 0766 365 833.

Pe lângă orfanii din Caraş-Severin, Asociaţia Misiunea Speranţă pentru România sprijină şi copiii nimănui din judeţele Arad şi Hunedoara. În măsura în care vor fi suficiente fonduri, alţi 30 de copii din aceste regiuni, din Timiş şi Bihor vor fi ajutaţi cu rechizite.

FOTO: www.aradon.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/