Tabăra din Inima Satului, ediția 2025, a început la Moldova Nouă cu copii și tineri!
Timp de cinci zile, între 25 și 29 iunie, 33 de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani vor participa la o tabără care le va rămâne o amintire dragă. Festivitatea de deschidere a avut loc la biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă.

Tinerii vor participa la ateliere educaționale, creative și de dezvoltare personală derulate de voluntari antrenați în cadrul unor sesiune premergătoare taberei.
„TDIS este mai mult decât o tabără în comunitate, mai mult decât învățarea experiențială și neconvențională, mai mult decât rugăciune și joacă în comun, este mai mult decât petrecerea cu sens a unor zile de vară de neuitat. Este șansa la normalitate pe care comunitățile TDIS, conduse de oameni dedicați, au ales să o ofere propriilor copii. O normalitate în care copiii sunt prioritatea nu doar a părinților, ci a întregii comunități, o normalitate în care rugăciunea și participarea la sfintele slujbe fac casă bună cu învățarea, socializare ori distracția și jocurile specifice vârstei”, a transmis părintele Mihai Ciucur de la Departamentul de Tineret al eparhiei.

Vicepreședintele CJ Timiș reacționează după declarațiile viceprimarului Timișoarei, care l-a numit „copilul unei alianțe PNL–PSD” și „copil mare și pufos”. Alin Popoviciu critică limbajul și atacurile personale ale mai...
Roxana Bălan |
20 March 2026
Pesta porcină africană a ajuns în fondurile de vânătoare din Caraș-Severin
Raluca Pantea |
20 March 2026
Timișoara închide Inelul II peste Bega. Două poduri noi și patru benzi, în trei ani
Ioana Toma |
20 March 2026
PSD nu cedează. Grindeanu merge mai departe cu planul de schimbare a lui Bolojan
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

