Copiii fac lucruri trăsnite. Pentru bani de buzunar, taie arborii protejați de Lege!

banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

În ciuda deselor sesizări ale ONG-urilor de mediu, fenomenul tăierilor ilegale continuă să fie un subiect fierbinte atât pentru polițiști, cât și pentru reprezentanții Direcției Silvice.

Săptămânal, oamenii legii întocmesc dosare penale din cauză că depistează cetățeni inconștienți, de diverse vârste, care în loc să protejeze natura se apucă să taie de unde apucă, fără să țină cont de normele impuse de lege.

Cazul depistat de oamenii legii de la Ticvaniu Mare este unul atipic, cel puțin, de această dată. Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că doi minori, de 13 și de 15 ani, ambii din localitate, au tăiat de pe picior un număr de cinci arbori de esenţă salcâm, carpen şi jugastru, nemarcaţi în regim silvic, din păşunea împădurită, amplasată în zona Cracinova de pe raza localităţii Secăşeni. Cei doi au sustras o parte din materialul lemnos pe care l-au valorificat să facă rost de bani.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Deși s-au „îmbogățit”, vor trebui să suporte rigorile legii.

„Cercetările continuă faţă de cei doi minori pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori”, a declarat Cecilia Dăneț, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/