Copiii din Timiș și lipsurile din școli sunt în atenția USR-PLUS! „Simt că vocea mamelor a fost ignorată”

Educația, punct de vârf pe agenda USR-PLUS pentru Consiliul Județean! Viviana Țecu nu mai vrea să vadă școli cu toalete în curte și anunță un plan pentru sprijinirea elevilor cu condiții educaționale speciale.

Viviana Țecu candidează pentru un post de consilier județean și vrea să reprezinte vocea mamelor din Timiș: „Simt că vocea noastră, a mamelor, a fost deseori ignorată. Tocmai de aceea mi-am și făcut curaj să intru în politică și, mai mult de atât, să candidez. Astăzi candidez pentru toți copiii din Timiș. Îmi doresc bunăstare pentru copiii noștri și îmi doresc să fiu primul aliat al mamelor din Banat”.

Condițiile igienice precare din unele școli din Timiș și situația elevilor cu cerințe educaționale speciale sunt pe lista de obiective a Vivianei Țecu. Candidatul la Consiliul Județean propune crearea unei baze de date cu ONG-uri de profil cu care să poată fi inițiate colaborări pentru segmentul de învățământ special. Pe lista de proiecte apare și o platformă online pentru centrele specializate în CES astfel încât persoanele care au nevoie să le găsească. De asemenea, USR-PLUS dorește implementarea unor ateliere protejate pentru copiii cu dizabilități medii sau ușoare și viitori adulți care pot să își aducă aportul în societate prin activități rutiniere. „Mi se pare inadmisibil ca în România europeană a anului 2020 să avem încă 12 școli și grădinițe care au grupurile sanitare în curte. Din păcate, nici cele care au grupurile sanitare în interior nu sunt dotate corespunzător. Am găsit toalete în care nu există apă curentă la robinet, nu există săpun, încăperile nu sunt încălzite sau sunt pline de igrasie și mucegai. În primele zile alea Alianței USR-PLUS în Consiliul Județean, ne dorim să solicităm direcțiilor de specialitate din CJ situația infrastructurii școlare a învățământului special. Vrem să continuăm discuțiile cu factorii de decizie din centrele școlare pentru a putea identifica atât problemele și pentru a găsi soluțiile potrivite. Ne dorim să colaborăm cu Inspectoratul Școlar Timiș pentru că vrem să identificăm numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale care sunt acum integrați în învățământul de masă, care au nevoie de anumite terapii și utilizarea cabinetelor specializate pentru că vrem să elaborăm un plan de acțiune pentru aceștia.”, a explicat Viviana Țecu.

În contextul pandemiei, USR-PLUS a conturat o serie de propuneri pentru redeschidere școlilor în condiții de siguranță. „Cred că ministerul nu a gestionat în cel mai fericit mod situația nici în timpul pandemiei, ceea ce îmi pune semne de întrebare și mă îngrijorez pentru viitorul an școlar. Chiar dacă ajung dispozitivele de care elevii și cadrele didactice au nevoie, pentru că știm că ONG-urile și societatea civilă s-au mobilizat ca să scoată statul român din impas, mă întreb cum vor fi conectate la internet. În România, în mediul rural, jumătate din populație este săracă și foarte săracă. 90% din populație nu este racordată la sistem public de canalizare și peste 50% din gospodării au toaletele în curte. Cum vom putea aduce lumea asta în secolul XXI, în mediul online?”, a declarat Viviana Țecu. Punctele propuse sunt instruirea instituțională a personalului școlar în privința identificării semnelor infectării cu COVID-19, dezinfectarea spațiilor, asigurarea de produse pentru igienizare, stabilire planurilor remediale pentru elevii care au nevoie de recuperare având în vedere că 40% nu au beneficiat de acces la internet, instruire copiilor cu privire la răspândirea bolii, racordarea școlilor și grădinițelor la apă curentă și construirea de toalete unde nu există, precum și identificare spațiilor suplimentare în școli primar și grădinițe, unde pot fi reduse grupele și se poate asigura distanțarea între elevi.



/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/