Copiii din Oțelu Roșu cresc în pași de dans!

Dansul de societate este noul punct de atracție pentru micuții din Oțelu Roșu. Totul a început la inițiativa ambițioasă a doi tineri dansatori. Cu pasiune și devotament, copiii de pe Valea Bistrei cresc și se dezvoltă în pași de dans.

Ansamblul, inaugurat la inițiativa tinerei Laura Lațcu din Oțelu Roșu, în parteneriat cu reșițeanul Cristi Maidan, a fost întâmpinat cu mult interes de copiii care vor să învețe să danseze. Proiectul a fost inaugurat în luna februarie și a atras inițial un număr de 100 de copii. Cu toate că pe parcursul anului numărul învățăceilor a coborât la 60, cei doi instructori sunt încrezători și bucuroși de interesul pe care cei rămași îl manifestă.

dans3

,,Totul a început ca o joacă, mama face parte dintr-un ansamblu de dansuri populare. Un coleg de-al ei, care este și fost profesor și dansator, mi-a propus să încercăm. Nu știam dacă o să funcționăm ca o pereche, dar se pare că a funcționat. În februarie am început cu aproximativ 100 de copii și momentan avem cam 60, pentru că s-a apropiat vacanța și au mai renunțat din ei. Au venit mulți când am început totul, din curiozitate. Acum, chiar dacă nu mai suntem atât de numeroși, suntem plăcut impresionați de evoluția celor care au rămas.”

De la pasiune nu mai este decât un pas spre performanță!

Cu toate că instructorii nu urmăresc atât de mult performanța, cât disciplinarea celor mici în ceea ce privește conduita în societate și înrădăcinarea pașilor de bază ai dansului, nu este scoasă din calcul ideea de perfecționare. Până în momentul de față, ansamblul nu a participat decât la spectacole și evenimente locale. Printre planurile de viitor ale tinerilor profesori se numără și posibilitatea de a participa la concursuri. ,,Este vorba despre dans de societate, nu despre dans sportiv. Asta, pentru a se face o diferență.  Nu încercăm să facem performanță pentru moment, ci facem totul de plăcere, încercăm să învățăm copiii să dansesze și să știe cum să se comporte în societate. Am început de plăcere, dar, de ce nu, putem face și performanță. Chiar ne propunem ca anul viitor să participăm și la consursuri, pentru că avem niște perechi care s-au sudat destul de bine“, a declarat Laura Lațcu.

dans2

Cei mici repetă în holul mare din incinta Casei de Cultură, în fiecare zi de marți și de joi. Micii dansatori își etalează talentul timp de două ore, începând cu ora 16. Taxa pe care părinții sunt nevoiți să o scoată din buzunar pentru orele de dans ale celor mici este de 40 de lei pe lună. Suma este una rezonabilă, având în vedere faptul ca ansamblul își bazează existența pe sponsorizări. Fiind un ansamblu care aparține de Primăria Oțelu Roșu, toate sponsorizările, inclusiv costumațiile pentru spectacole, sunt asigurate de către primărie.

,,Repetițiile se desfășoară în incinta Casei de Cultură.  Avem boxe, stație, tot ceea ce este necesar. Repetițiile se țin în fiecare zi de marți şi joi, de la ora 16, timp de 2 ore. Poate să vină oricine dorește să învețe. Taxa este de 40 de lei pe lună pentru fiecare copil. Considerăm că nu este o sumă extrem de mare. Noi încercăm, pe cât posibil, să nu îi punem pe părinți să cheltuiască. Încercăm să-i facem pe copii să se bucure, fără a-i face să și plătească foarte mult pentru a se bucura. O facem din pasiune, din plăcere, și asta este cel mai important lucru. Când faci ceva cu și din plăcere, iese sigur un lucru bun. Încă suntem la început, sperăm să creștem. Abia am început, dar suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute până acum. Chiar nu ne așteptam ca acești copilași de 5, 6 ani să poată dansa atât de bine, să învețe așa repede diferitele stiluri de dans și figuri și să fie în stare să țină un spectacol“,  a mai declarat Laura Lațcu, tânăra care a pus bazele dansului de societate în Oțelu Roșu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/