Copacii de pe ruta Reșița-Bocșa, un real pericol!

copaci drum resita bocsa 2

Problema a fost semnalată de unul dintre consilierii locali ai Bocșei, care s-a arătat îngrijorat de starea copacilor de pe drumul care leagă orașul de reședința județului.

La finalul ședinței de Consiliu Local derulată marți, 28 februarie, consilierul Sorin Miu a ridicat problema copacilor de pe marginea drumului Reșița – Bocșa.

sorin miu bocsa

„Ținând cont de faptul că vedem la știri în fiecare săptămână că pică copaci peste mașini și mor copii și oameni, între Bocșa și Reșița dacă putem face o adresă către secția de drumuri. Noi nu am avut zăpadă, dar sunt copaci care stau înclinați. Știu că acum doi ani s-a defrișat și s-a făcut curățenie, dar au apărut alții care sunt înclinați și tind să cadă.”, a declarat Sorin Miu în plenul ședinței.

Copacii respectivi sunt în grija Romsilva, așa că răspunsul a venit de la un alt consilier local, Valentin-Dănuț Moldovan, inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Bocșa Montană. Acesta a anunțat că marcarea copacilor care trebuie tăiați sau toaletați este deja programată pentru ziua următoare, după care se va trece la treabă. „Miercuri-dimineață se marcă, probabil va dura o săptămână, două până se taie.”, a replicat consilierul PNL.

Sursă foto principal: Arhivă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/