Copaci de 4 metri plantați într-o intersecție din centrul Timișoarei

plantari in intersectia ic bratianu din timisoara

Primăria Timișoara plantează copaci și în decembrie. Instituția anunță că într-o intersecție din zona centrală a orașului s-au sădit arbori de 4 metri.

O intersecție din centrul Timișoarei va fi înverzită în viitorul apropiat. Este vorba de Piața I.C. Brătianu, unde se plantează, în această perioadă, arbori înalți.

Suntem în rondoul de la Piața I.C. Brătianu, în care tocmai ce facem noi plantări. După ce în sensul giratoriu din Piața Bălcescu am plantat arbori și plante perene, a venit vremea ca și acest rondou să primească și el viață. Au fost deja plantați o parte din arbori, vedeți că vorbim de copaci mari, de peste patru metri înălțime, cu circumferință de cel puțin 14 centimetri. De asemenea, acest rondou va fi înfrumusețat cu flori și plante perene”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Ruben Lațcău anunță că în această toamnă au fost plantați peste 2.000 de copaci în Timișoara.

Vorbim de copaci mari, de dimensiuni înalte, copaci care sunt rezistenți, copaci care în doi, trei ani deja vor face umbră și ne vor îmbunătăți calitatea vieții în Timișoara”, a detaliat viceprimarul Timișoarei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/