Managerul Spitalului Județean de Urgență Caransebeș renunță la funcție pentru a intra într-un proiect politic, cel mai probabil, alături de Marcel Vela și PNL!
Adrian Dumbravă n-a fost agreat și nu s-a simțit în largul său în PSD, partid în care intrase odată cu Felix Borcean. Tentat să facă parte dintr-un proiect politic sănătos, care să urmărească dezvoltarea Caraș-Severinului, acesta s-a potrivit în gânduri și idei cu liderul liberalilor din județ, Marcel Vela. Au fost suficiente câteva întâlniri între cei doi pentru ca inevitabilul să se producă. Senatorul PNL a anunțat public că Adrian Dumbravă se alătură echipei liberale din Caraș-Severin, urmând ca în cel mai scurt timp să hotărască împreună și ce rol va juca managerul de la Județean în alegerile locale din 9 iunie ori la parlamentarele din iarnă.
„Misiunea pentru care eu am venit la spitalul din Caransebeș a cam ajuns la capăt, e aproape finalizată. Mi-am îndeplinit indicatorii, obiectivele mele pe termen mediu și lung. O spun cu mare satisfacție, cu mare bucurie, cu mare împlinire. După ce văzusem situația reală, m-am speriat un pic și n-am crezut că vom ajunge în timpul ăsta la astfel de rezultate. Mă gândeam că poate e nevoie de 2 mandate. Cu o implicare serioasă și asiduă a colegilor mei, am transformat spitalul. Sigur, există loc de mai bine întotdeauna și mai avem mult de lucru, dar suntem pe un trend bun. Suntem pe excedent, e stabilitate, e liniște. Am îndeplinit acești indicatori, dar am fost și un liant între oameni, pentru că exista o ruptură, erau divergențe între lumea medicală și management. Lucrurile acestea s-au așezat.”, a spus Adrian Dumbravă la Express Live.
Primarul Felix Borcean a fost anunțat că e timpul să caute un alt manager pentru spital, de la o zi la alta Adrian Dumbravă urmând să-și dateze demisia. I-a garantat că a pus totul în ordine, că rănile s-au vindecat și că spitalul va merge de acum din inerție. În cazul în care vor apărea din nou probleme, Dumbravă i-a promis edilului-șef că va contribui cu sfaturi sau, dacă nu se poate altfel, e dispus chiar să revină în funcție.
Plecarea lui Adrian Dumbravă poate fi grăbită de planurile politice pe care le face în aceste zile cu Marcel Vela și Dumitru Rujan, planuri legate de alegerile locale din 9 iunie.