Trei milioane de lei pentru digitalizarea spitalului din Caransebeș

untitled design set 970x90 px

Unitatea sanitară de pe Timiș și Sebeș se digitalizează, după ce a obținut o finanțare europeană de trei milioane de lei.

„Digitalizarea activității Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș” este titlul proiectul depus vara trecută spre finanțare la Ministerul Sănătății de conducerea unității medicale și Primăria Caransebeș. Ieri seară a venit și răspunsul mult așteptat din partea secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Alexandru Rogobete. Proiectul a fost aprobat și intră la finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, în perioada imediat următoare se va demara procedura pentru semnarea contractului de finanțare.

Încă o dată demonstrăm că ne preocupă îmbunătățirea serviciilor oferite de spital. Zilele trecute ne-a fost aprobată o altă cerere de finanțare pentru aparatură medicală și reparații pentru Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, în valoare de șase milioane de lei, sprijinul venind de la ministrul Sorin Grindeanu și de la secretarul de stat de la Sănătate, Alexandru Rogobete”, a precizat primarul Felix Borcean.

publicitate ziar expresb 1000x100

Proiectul are o valoare de aproape trei milioane de lei și presupune digitalizarea spitalului din Caransebeș, prin achiziționarea și instalarea echipamentelor necesare (echipamente IT, echipamente pentru comunicații și echipamente conexe, inclusiv licențe), migrarea de date către noi sisteme și infrastructuri, dezvoltare de aplicații informatice aferente, dar și prin instruirea personalului tehnic la nivel local.

FOTO: ARHIVĂ

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/