Controale și amenzi pentru terasele amenajate ilegal!

Conform programului de deplasări în teren, o echipă din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa a efectuat verificări pe probleme de urbanism şi amenajarea teritoriului în zona Complexului comercial Intim din cartierul Lunca Bârzavei.

S-a constatat că erau în curs de execuţie lucrările de construcţie a unei terase sezoniere, fără autorizaţie de construire, pe o suprafaţă de teren neconformă cu cea închiriată pe perioadă determinate.

Prin urmare, au fost dispuse măsuri de sistare a lucrărilor, intrarea în legalitate şi a fost aplicată o amendă contravenţională în cuantum de 5.000 de lei, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, s-a solicitat corelarea modului de realizare a terasei sezoniere în conformitate cu suprafaţa de teren alocată şi cu proiectul pentru autorizarea lucrărilor.

 

Comments

  1. Mihai says:

    Reporterul Daria alexandrescu a uitat să menționeze ca băiatul era pe trecerea de pietoni într-o zonă limitată la doar 30km.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/