Controale pe drumurile judeţului

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Şoferii cărăşeni care au crezut că pot intra în iarnă cu maşinile nepregătite s-au înşelat. Pentru prevenirea accidentelor grave datorate defecţiunilor tehnice, poliţiştii de la Rutieră au luat la control autoturismele de pe toate drumurile din judeţ. Şi de această dată a plouat cu amenzi.

Acţiunea care a avut ca scop creşterea siguranţei la volan s-a desfăşurat în perioada 10-25 noiembrie. 11 poliţiştii rutieri, împreună cu reprezentanţii registrului Auto Român, au ieşit la datorie pe şoselele judeţului şi n-au trecut cu vederea nici cea mai mică abatere. „Pe parcursul controalelor s-a avut în vedere starea tehnică a vehiculelor. S-au verificat sistemul de frânare, sistemul de direcţie, jantele, anvelopele, şasiul, dar şi funcţionarea instalaţiei de iluminare/semnalizare”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Aproape 70 de şoferi prinşi pe picior greşit s-au ales cu sancţiuni. Deşi acţiunea avea un alt scop, rutierişii nu i-au iertat nici pe cei care au trecut peste regulile de circulaţie. Astfel, doar 14 dintre şoferii traşi pe dreapta au fost amendaţi pentru defecţiuni tehnice, în timp ce alţi 40 au fost sancţionaţi pentru încălcarea normelor rutiere.

promovare banner maxagro Muzeul TM

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/