Controale mixte în piețele din Timișoara. Ce au descoperit reprezentanții de la Protecția Consumatorului?  

Spații frigorifice nefuncționale, mucegai și gunoi depozitat necorespunzător sunt câteva dintre problemele pe care reprezentanții de la Protecția Consumatorului le-au descoperit, în urma controalelor mixte efectuate în piețele din Timișoara, înainte de Paște. De vină ar fi administratorii piețelor care nu oferă producătorilor condiții salubre de depozitare a mărfii.

„Degeaba producătorii aduc produse conforme, dacă Administrația Piețelor îi pune situația ca produsele lor să fie deteriorate și imposibil de depozitat în condiții normale. Ca urmare, trebuie să înțeleagă Primăria, prin Administrația Piețelor, că nerespectarea oricăror norme legale va duce la sancțiuni care pot ajunge pe lângă amenzi, care au valori de până la 50.000 de lei, și la suspendarea activității. Am descoperit în piețe gunoi depozitat necorespunzător, apa destinată consumatorilor cât și celor din piață care nu știm dacă este potabilă, spații de depozitare frigorifice nefuncționale, spații de depozitare cu igrasie, faptul că nu există locurile minim obligatorii de parcare și multe alte situații”, a declarat Sorin Susanu, comisar-șef la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș.


O altă problemă, la fel de gravă, este accesul speculanților printre producători. „Una dintre situațiile extrem de dăunătoare pentru consumatori este faptul că nu se respectă cu exactitate zona în care ar trebui să fie destinată producătorilor. În acest fel, nu facem decât să facilităm accesul speculanților care duc la o mărire de preț și la produse alimentare de o calitate inferioare. În anumite zone, administratorii de piețe îi facilitează pe speculanți, ajungându-se într-o altfel de formă a unui supermarket în piață, lucru care aduce deservicii consumatoruli“, a declarat Sorin Susanu, comisar-șef la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș.

Directorul Societății de Piețe a Primăriei Timișoara confirmă neregulile din aceste spații și spune că va lua măsuri pentru ca lucrurile să se schimbe.

„Unele lucruri nu sunt conforme, așa cum ar trebui. Nici eu nu sunt mulțumit de activitatea unor directori de piețe. Sunt de acord că sunt lucruri care se pot îmbunătăți. Chiar îmi doresc să fac asta. Am convocat toți directorii de piețe pentru a lămuri lucrurile cu care se confruntă. Am făcut o evaluare succintă și trebuie să găsim modalități să venim în sprijinul beneficiarilor și producătorilor. (…) Nu sunt mulțumit de aspectul piețelor, de multe lucruri. Pe viitor o să vedeți o schimbare ”, a spus Ionuț Nasleu, directorul Societății de Piețe a Primăriei Timișoara.

Până în momentul de față, reprezentanții OPC au aplicat sancțiuni între 5.000 și 10.000 de lei și au hotărât suspendarea activității unor spații precum Piața Badea Cârțan din Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/