Controale ale polițiștilor în trafic, vineri seară, în Timișoara carantinată. Sancțiunile aplicate

Sute de polițiști au împânzit, vineri seară, județul Timiș, ca să verifice modul în care oamenii respectă regulile pentru evitarea răspândirii noului virus. În Timișoara, oamenii legii i-au verificat pe șoferii care circulau în zona Punctelor Cardinale. Cei care fie nu au completat declarațiile pe propria răspundere, fie nu au avut un motiv care să le justifice deplasarea au fost amendați. 

Peste 300 de polițiști și jandarmi au ieșit, vineri, pe străzi, să-i verifice pe timișoreni și locuitorii din Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă și Dumbrăvița, aflate în carantină.

„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 323 de sancțiuni contravenționale în valoare de 118.550 lei. Dintre acestea, 206 sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare și 102 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea, libera circulație.”, a declarat Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.

Până în 31 martie, Timișoara, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă și Dumbrăvița se află în continuare în carantină. Față de prevederile precedentei hotărâri de carantinare, a fost introdus în declarația pe proprie răspundere un paragraf privind deplasarea în scopul vaccinării împotriva SARS-COV 2, cu prezentarea dovezii privind programarea. O altă modificare se referă la prelungirea cu o oră a programului de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 21. De asemenea, se elimină restricțiile orare pentru persoanele peste 65 de ani. Iar după ora 22 nu se va mai putea ieși din casă pentru activități fizice, ci doar pentru vaccinare, interes profesional, asistență medicală de urgență și nevoile animalelor de companie.

Peste aceste restricții urmează să se aplice și cele ce vor intra în vigoare la nivel național. Astfel, în localitățile cu rata de infectare peste 7,5 la mia de locuitori, deplasarea în afara casei va fi permisă doar până la ora 20, iar magazinele se vor închide la ora 18. Acolo unde rata depășește 4 la o mie de locuitori, restricțiile vor fi aplicate doar în weekend.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/