Singurul proiect de hotărâre care a avut nevoie de două treimi din voturi la recenta şedinţă a Consiliului Local Caransebeș, adică și de acceptul opoziției, a fost atacat de către consilierii social-democrați. Proiectul făcea referire la modificarea Regulamentului de Urbanism și, neîntrunind voturile necesare, a fost respins.
Primăria Caransebeș lucrează după acest regulament din anul 2000, document care a mai suferit modificări până în prezent. Prin proiectul de hotărâre propus la ședința de lucru, executivul Primăriei a venit cu modificarea articolului 7. Și anume, să fie abrogat alineatul 2: „activități de comerț sau prestări de servicii desfășurate în construcții provizorii, amplasate pe domeniul public sau pe cel aflat în administrarea Consiliului Local”. Și asta pentru că s-a primit o solicitare din partea unui om de faceri de a deschide în zona centrală a municipiului, lângă terase, un punct de desfacere pentru comercializarea de produse de patiserie.
„Am fi putut să-i oferim un spațiu pentru o terasă în baza unei hotărâri de Consiliu din 2013, însă ar fi fost mult prea mare pentru ceea ce dorea solicitantul să facă. Regulamentul prevede că oricine dorește să-și deschidă un chioșc sau altă construcție în zona respectivă nu o poate face pentru că sunt demarcate foarte clar niște spații pentru terase. Am avut o cerere pentru amplasarea unui chioșc cu gogoși, o franciză a unei firme binecunoscute. Dacă nu a trecut acest proiect, nu o să putem să le permitem acestor doritori să-și demareze investiția. După cum ați văzut, toate hotărârile au fost aprobate la ședință, dar la aceasta care necesita două treimi, cred că fără un studiu foarte atent al consilierilor PSD, opoziţia a votat împotrivă, doar pentru a-și arăta virilitatea cei de la PSD”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.
Regulamentul local de urbanism ar fi putut fi modificat până la finalizarea Planului Urbanistic Zonal pentru Centrul Civic. În baza modificării s-ar fi putut acorda autorizații pentru construcții provizorii, sau amplasamente în Centrul Civic ori în zona centrală, unde în prezent este interzis.
„Noi vrem să reglementăm această chestiune prin permiterea, pe domeniul public al anumitor amplasamente stabilite de către Comisia de Urbanism, deci nu de către noi, cei care lucrăm la Compartimentul de Urbanism. Din această comisie de 11 persoane fac parte mai mulți arhitecți la nivel de oraș. Așadar, se stabilesc aceste amplasamente, după care se supune aprobării Consiliului Local. Regulamentul a fost modificat de foarte multe ori până acum, dar nu pe problema aceasta. Și modificarea ar fi survenit până la întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal pe zona centrală, care suntem obligați să-l facem și care va reglementa existența, sau nu, a diferitelor amplasamente în zona Centrului Civic, cu toate utilitățile aferente”, ne-a declarat Dan Octavian Poiană, specialist în cadrul Compartimentului de Urbanism.