Contrabanda cu „Dacia” merge mai departe

Poliţiştii de frontieră ai Serviciului Teritorial Caraş-Severin au descoperit peste 1.200 pachete ţigări, ascunse într-un autoturism marca ”Dacia”.

Noaptea trecută, în jurul orelor 1:50, poliţiştii de frontieră au oprit în apropierea localităţii Răcăşdia un bărbat care transporta într-un autoturism marca „Dacia” mai multe pachete ţigări. Ion P., în vârstă de 37 ani, ascunsese în diverse locuri, în bord, sub preşuri, în scaunele din faţă şi în portbagaj, cantitatea de 1.278 pachete de ţigări marcile „Pall Mall”, „Marble”, „Fast” şi „Marlboro”, de provenienţă sârbească.
„Bunurile destinate contrabandei, estimate la o valoare de peste 5.620 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanei transportatoare i-a fost întomit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală. În prezent autoturismul este indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Caraş-Severin”, a declarat Alina Tănăsescu, reprezentantul Poliţiei de Frontieră.

Alte ţigări de contrabandă au fost confiscate în această dimineaţă în pieţele din Reşiţa. „În urma acţiunilor desfăşurate de jandarmi, au fost identificate cinci persoane care ofereau spre vânzare ţigări de contrabandă, totodată fiind descoperite şi ridicate în vederea confiscării 73 de pachete de ţigări  netimbrate pentru care acestea nu deţineau acte de proveninţă”, a spus Marius Săndulescu, reprezentantul Inspectoratului de Jandarmi. Acţiunile specifice pentru combaterea activităţilor ilicite cu produse de contrabandă vor continua şi în perioada următoare.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/