Consiliul Local Timișoara a decis, astăzi, în plen, să prelungească vechiul contract încheiat cu Colterm pentru furnizarea de apă caldă și căldură pentru încă trei luni. Asta deși reprezentanții Primăriei Timișoara nu au nicio garanție că noul contract va fi avizat de Consiliul Concurenței până la expirarea acestei perioade. Un consilier local PSD a propus prelungirea contractului cu 12 luni, însă ceilalți aleși s-au opus.
Timișorenii racordați la sistemul centralizat de încălzire nu au de ce să se teamă că vor rămâne fără apă caldă sau căldură. Astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Local Timișoara, a fost votat un proiect de hotărâre care prevede prelungirea cu încă trei luni a contractului pe care municipalitatea îl are încheiat, de 15 ani, cu Colterm pentru producerea energiei termice.
Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, a explicat faptul că în acest moment se așteaptă un aviz de la Consiliul Concurenței în vederea încheierii unui nou contract cu Colterm.
„Am trimis către Consiliul Concurenței pentru aviz contractul, am fost și la București de mai multe ori pentru a obține acest aviz. Din punctul de vedere al Consiliului Concurenței, dar și al ANRE-ului (n.r. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei), întocmirea unui nou contract de delegare este un lucru în regulă. S-a modificat legislația de la ultimul contract care a fost făcut în 2006. La acea vreme, acest contract putea să fie dat prin încredințare directă. Astăzi este nevoie de o licitație, teoretic, pentru acest lucru. Din motivul că încă nu am primit avizul de la Consiliul Concurenței, care este în lucru și îl așteptăm în cadrul următoarelor săptămâni, luni, suntem nevoiți să facem o prelungire de încă trei luni a vechiului contract”, a afirmat Ruben Lațcău.
Roxana Iliescu, consilier local Pro România, l-a întrebat pe viceprimarul Timișoarei dacă este nevoie de organizarea unei licitații pentru delegarea acestor servicii către Colterm, însă Ruben Lațcău nu a putut să ofere foarte multe detalii. „S-a modificat procedura veche, nu aș putea să vă dau toate datele juridice care stau în spate. Am făcut și o convocare de AGA și cu siguranță vom avea o explicație mai pe larg a situației din partea avocaților. (…) Nu sunt jurist, nu vă pot explica”, a precizat viceprimarul Timișoarei.
De asemenea, Dan Diaconu, consilier local PNL și fost viceprimar al Timișoarei, a luat cuvântul în plen pentru a atrage atenția asupra faptului că nu a văzut studiul de oportunitate realizat pentru Colterm, care ar fi trebuit să fie depus la dosarul de la Consiliul Concurenței. „Primele două documente cerute de Consiliul Concurenței sunt proiectul contractului de delegare și studiul de oportunitate. Nu îmi aduc aminte să fi avut vreodată acest studiu pe ordinea de zi a consiliului local. Cred că este important, pentru că exact în acest studiu de oportunitate puteam vedea care este viitorul termoficării. Dacă acest studiu se află la Consiliul Concurenței ca proiect pentru avizare, cred că este o mare problemă, pentru că nu știu ce se va întâmpla în cazul în care acest studiu vine cu avizul Consiliului Concurenței, eu fac un amendament, iar CLT îl votează. Ne reîntoarcem în reavizare la Consiliul Concurenței?”, a semnalat Dan Diaconu.
Totodată, Radu Țoancă, consilier local PSD, a propus prelungirea contractului cu 12 luni în loc de trei luni, însă majoritatea aleșilor locali s-au propus. „Termenul de trei luni este un termen riscant în care putem să nu ne încadrăm, mai ales că nu depinde de noi. Propun ca termenul să fie prelungit de la trei la 12 luni. Liniștim populația că nu se va sista furnizarea de apă caldă și căldură și ieșim din această zonă speculativă că se pregătește ceva pentru Colterm”, a afirmat Radu Țoancă.