Contractele angajaților pe perioada stării de alertă se refac la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. Cei aproximativ 50 de medici, asistenți, brancardieri pot sta liniștiți pentru că este doar o procedură birocratică.
În ultimele zile, deși le-a expirat contractul cadrelor medicale suplimentate pe perioada cât se confruntă cu infecția cu COVID, la spitalul din Caransebeș, ele își continuă programul normal fără a avea însă siguranța zilei de mâine. Surse din cadrul unității medicale ne-au confirmat că este vorba doar de o procedură birocratică, pentru că aceste contractate de muncă trebuie reînnoite ori de câte ori se prelungește Starea de Alertă, astfel că se vor reface contractele în aceste zile. Mai mult și după expirarea Stării de Alertă, conform legii personalul angajat mai poate lucra încă 30 de zile.
În prezent la Spitalul Municipal de Urgență sunt înregistrați 87 de pacienți, majoritatea confirmați cu Sars Cov 2 și unii care-și așteaptă rezultatele. Dintre aceștia 4 sunt în stare gravă pe ATI, 3 dintre ei confirmați și unul suspect. Personalul medical contractat pe această perioadă determinată de COVID 19 este de un real folos pe secțiile unde situația internărilor este la limită, începând cu Secția de Infecțioase.