Aproape 100 de cazuri de coronavirus, depistate în județul Timiș! Peste 580 de pacienți, internați în secțiile de Terapie Intensivă din țară

untitled design set 970x90 px

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.064 de noi îmbolnăviri. Dintre acestea, 99 sunt din județul Timiș și 19, din Caraș-Severin. În Timiș a crescut și rata de infectare.

Cele aproape 100 de cazuri de coronavirus, depistate în județul Timiș, sunt din: Timișoara – 40, Lugoj-11, Ghiroda- 2, Dumbrăvița- 3, Făget-1, Variaș-1, Dudeștii Noi- 4, Giroc- 4, Jebel-1, Săcălaz -1, Sânnicolau Mare- 5, Carani (Sânandrei)- 3, Buziaș- 2, Urseni (Moșnița Noua)- 2, Sânmihaiu Roman- 2, Bulgăruș (Lenauheim)- 2, Cărpiniș- 2, Nerău (Teremia Mare), Bacova (Buziaș)-1, Becicherecul Mic- 1, Blajova (Nițchidorf)- 1, Chevereșul Mare- 1, Jebel- 1, Lațunaș (Jamu Mare)- 1, Liebling-1, Lovrin-1, Nădrag- 1, Pesac-1, Recaș- 1 și Saravale-1.

În ultimele 24 de ore, în laboratoarele din județ, au fost procesate 1.876 de teste, au fost carantinate 108 persoane și au intrat în izolare 79. Numărul pacienților internați în spitalele COVID-19 este în ușoară scădere. Dintre cei 158 de bolnavi, 17 au dezvoltat o formă severă de boală și sunt internați la ATI. În noua statistică, raportată de autoritățile din Timiș, a fost inclus și un deces.

Inspectorii DSP monitorizează 10 focare active, descoperite la: cele două centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică din Timișoara (4 cazuri) și Periam (13 cazuri), o firmă din Timișoara (11 cazuri), o firmă din Sânnicolau Mare (63 de cazuri), Liceul Teologic Logos (7 cazuri), o unitate sanitară privată, tot din Timișoara (4 cazuri), Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” (11 cazuri), o firmă din Ghiroda (6 cazuri), o altă firmă din Timișoara cu 16 cazuri pozitive și la o firmă de construcții privată din Lugoj (11 cazuri).

Rata de infectare, la mia de locuitori, a crescut la 0.65, în Timiș.

publicitate ziar expresb 1000x100

La nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 32 de decese, iar în unitățile sanitare de profil sunt internați 7.734 de pacienți. Dintre aceștia, 583 sunt la ATI.

Până astăzi, 3 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 134.065 de cazuri de coronavirus, iar 107.058 de pacienți au fost declarați vindecați.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/