Contract semnat! Sală de sport construită cu fonduri europene la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște”

Primăria Municipiului Lugoj și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanţare pentru construcția și dotarea unei săli de sport moderne la Liceul Tehnologic „Valeriu Branişte”.

Proiectul prevede construirea a două noi corpuri de clădire pe strada Gheorghe Doja nr. 41, din Lugoj, respectiv corpul A – cu destinaţia de vestiare şi alte spaţii conexe sălii de sport (328 mp, regim de înălţime parter) şi corpul B – cu destinaţia de sală de sport (560 mp, parter).

„Valoarea totală a proiectului este 6.720.000 de lei. Cota de finanțare a Primăriei Municipiului Lugoj este de 2%, adică 132.000 de lei, aproximativ, și valoarea neeligibilă, adică sunt niște cheltuieli care nu sunt eligibile în proiect și trebuie susținute tot de beneficiar, adică tot de Primărie, este de 107.000 de lei. Așadar, avem un total de participare de 239.000 de lei la totalul investiției. Termenul de implementare este destul de scurt, pentru că acest proiect a fost lansat în 2018, în 1 ianuarie, dar mult timp a stat în lista de așteptare pentru că nu s-a calificat la finanțare din start. Anul trecut în toamnă s-au mai lămurit niște lucruri, s-au mai deblocat niște situații și iată că am reușit să îl semnăm.”, a declarat Claudiu Buciu, primarul municipiului.

Proiectul privitor la sala de sport de la Braniște este început de fosta administrație, însă din pricina faptului că s-a pierdut mult timp cu obținerea finanțării, a rămas un termen scurt pentru a-l duce la bun sfârșit. Edilul-șef este încrezător că va reuși să obțină de la ADR Vest un acord de prelungire a termenului de implementare, având în vedere că în contract există clauze care permit acest lucru.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Teoretic, ar trebui să fie gata proiectul până la data de 30 aprilie 2022, dar realist vă spun că nu se va putea asta, pentru că nu există nici proiect tehnic deocamdată, avem doar un studiu de fezabilitate. Va trebui să găsim un proiectant care să întocmească acest proiect tehnic, să facă toată documentația necesară obținerii autorizației de construire. În fișa de proiect propusă de Primăria Municipiului Lugoj era prevăzut ca proiectarea și execuția să se facă în mod separat, adică procedurile de achiziție a proiectării și procedurile achiziție a executării să fie separate. O să încercăm o discuție cu ADR Vest să ne accepte să facem împreună aceste achiziții, adică proiectare și execuție, pentru a reduce timpii necesari finalizării procedurilor de achiziție publică și a demara cât mai repede construcția efectivă.”, adaugă primarul Claudiu Buciu.

Există în continuare și câteva chestiuni care nu au fost încă tratate, legate de accesul către viitoarea sală de sport. Acesta se va face parțial pe drumul existent de intrare în incinta liceului, parțial pe alte terenuri care în prezent nu au destinația de drum, urmând ca stâlpii de iluminat și stâlpii de energie electrică din incintă să fie mutați. Se va stabili ulterior dacă utilitățile de care beneficiază în prezent incinta vor fi suficiente pentru funcționarea sălii de sport și dacă este necesară obținerea de noi autorizații și avize de la furnizorii de gaz și de energie electrică.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/