Continuă testele în vederea omologării noului tramvai, la Timișoara. Primăria anunță închideri temporare ale traficului rutier

La Timișoara se vor realiza, în perioada următoare, noi teste în vederea omologării tramvaiului produs în Turcia. În aceste condiții, primăria anunță închideri temporare ale traficului rutier.

Primăria Timișoara informează că, în perioada 11-14 august, între orele 00.00 și 04.00, un tronson din Bd. Liviu Rebreanu va fi închis temporar traficului rutier. Asta pentru că se vor realiza mai multe teste pentru omologarea noului tramvai produs în Turcia, conform programului de teste și încercări avizat de Autoritatea Feroviară Română.

Concret, circulația rutieră va fi închisă pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Arieș până la Piața Gheorghe Domășnean. „La intervale de maxim 30 minute, circulația rutieră va fi deschisă, pentru circulația autovehiculelor aflate în trafic.”, a transmis Primăria Timișoara.

De asemenea, reprezentanții instituției anunță că traficul rutier va fi închis și pe str. Verde, pe tronsonul cuprins între str. Martir Gabriela Tako și str. Silistra, în perioada 16-31 august. Motivul este acela că vor fi realizate lucrări în cadrul proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană – Etapa a II-a, LOT 2 – Rețele termice secundare”.

Totodată, pe lângă strada Verde, tot în perioada 16-31 august, se va închide traficului rutier și str. Martir Gabriela Tako, pe tronsonul str. Verde – str. Martir Alexandru Grama.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/