Continuă campania de imunizare împotriva Covid-19 în satele din județul Timiș. Programul echipelor de vaccinare

vaccinare
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

De vineri până duminică inclusiv, echipele mobile de vaccinare sunt prezente în mai multe localități din județul Timiș, acolo unde nu există centre permanente de imunizare împotriva coronavirusului. Timișenii se vor putea vaccina cu Pfizer sau Johnson&Johnson. 

Vineri, echipele mobile de vaccinare ale Spitalului Militar din Timișoara au ajuns în comuna Variaș. Până în jurul orei 11 se imunizaseră peste 60 de persoane, iar medicii speră ca până la finalul zilei să ajungă la peste 150 de persoane vaccinate.

Medicii și asistentele vor ajunge, sâmbătă și duminică, și în alte localități din județ. Astfel, locuitorii din Periam sunt așteptați sâmbătă, în 30 octombrie, să se vaccineze între orele 13.15 și 16. La Pesac, echipele mobile vor vaccina între orele 10 și 13, la Belinț – orele 10-13, iar la Satchinez – orele 10-16. Tot sâmbătă se ajunge și la Dudeștii Vechi (între orele 9-13) și la Valcani, în același interval orar.

promovare banner maxagro

Duminică, 31 octombrie, programul echipelor mobile de vaccinare este următorul: Boldur – orele 10-13, Uivar – orele 13.30-16, Otelec – orele 10-13 și Găvojdia – orele 9-13.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Timiș s-a administrat un număr total de 3.887 vaccinuri, dintre care 473 reprezintă doze de rapel Doza 2, iar 1.053 – Doza 3. De la debutul campaniei de vaccinare până în prezent, la nivelul județului s-au administrat 528.201 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19 în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 265.239.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/