Containerele COVID-19 devin locuințe pentru oamenii fără adăpost din Timișoara

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Cele 20 de containere în care au fost carantinați suspecții de Covid-19 la începutul pandemiei vor fi transformate în locuințe pentru oamenii fără adăpost din Timișoara. Acestea vor fi mutate din nou în apropiere de Pădurea Verde.

Fiecare container este dotat cu toaletă, duș și chiuvetă și va fi racordat la utilități.

„Am convocat o ședință de îndată a Consiliului Local. Trebuie să amplasăm urgent niște containere pentru oamenii fără adăpost. Este foarte frig afară. Oricum avem o problemă cu această pandemie pentru că nu îi putem înghesui în locurile în care sunt adăpostite aceste persoane. Sunt 20 de containere care au fost achiziționate de Direcția de Asistență Socială care au fost folosite, a fost o problemă, au trecut altundeva, iar acum trebuie să le luăm înapoi să le putem amplasa astfel încât să le punem la dispoziția acestor persoane fără adăpost, ca să nu moară în frig. Containerele se vor muta în patrimoniul Direcției de Asistență Socială și vor fi mutate fizic în apropiere de Pădurea Verde.”, a spus Dominic Fritz.

În prezent există aproximativ 200 de persoane fără adăpost. Fie stau în stradă, fie așteaptă externarea din spitale. Astfel, se urmărește și degrevarea unităților sanitare în care sunt internați oamenii străzii, suspecți de Covid-19.

„În perioada în care Centrul de Suport pentru Situații de Urgență/Criză și-a desfășurat activitatea la adresa de pe strada Avram Imbroane, în cele 20 de containere sociale a oferit servicii cu cazare unui număr de 60 de beneficiari și servicii de îngrijire pentru un număr de 179 de beneficiari.”, potrivit raportului de specialitate.

Corpul de control al primarului Timișoarei a demarat o anchetă menită să verifice cum și de ce au fost luate cele 20 de containere folosite pe perioada stării de urgență de la Pădurea Verde.

În iunie, aleșii locali ai Timișoarei au votat ca cele 20 de containere folosite în starea de urgență pentru carantinare să rămână la Direcția de Asistență Socială și să fie utilizate de persoanele fără adăpost. În august însă, această decizie a fost revocată tot printr-o HCL, astfel că acele containere au fost luate de la direcție și introduse în biroul de mijloace fixe al Direcției Economice din Primăria Timișoara.

STPT job 1000x200

„Acest birou ține doar evidența, nu poate să dețină bunuri sau mijloace. Locul acestor containere a rămas cumva în aer. Două au fost predate în zona de triaj la Victor Babeș, un container este la Municipal, dar 10 din aceste containere au fost duse de la Pădurea Verde pe un teren al Colterm și acolo stau din august și nu avem ce face cu ele.”, le-a explicat Dominic Fritz aleșilor locali.

În plen, consilierul local Radu Țoancă a semnalat că:

„Eu am auzit că aceste containere au fost duse de la Pădurea Verde pentru că un patron de terasă din zonă a venit la primărie și a fost foarte nemulțumit că i se strică businessul cu prezența în promixitatea afacerii dumnealui a acelor containere. Dacă lucrurile s-au întâmplat așa, ele capătă o turnură destul de gravă.”, a spus consilierul local PSD, Radu Țoancă.

În replică, Dominic Fritz a afirmat că a dispus corpului de control și antifraudă al primarului să demareze o anchetă.

„Ancheta poate urmări doar drumul hârtiilor interne, nu poate să stabilească intenția politică din partea fostului primar sau a consiliului local care a luat această decizie. Eu am presupuneri că nici drumul hârtiilor nu a fost cel corect, de aceea am rugat colegii de la corpul de control să verifice că toate aceste lucruri au fost corecte. Nu exclud inclusiv consecințe disciplinare dacă acest raport va găsi din partea funcționarilor ceva nereguli. Asta cu faptul că a fost o cerință din partea unui patron am auzit doar la nivel de zvonistică, nu se găsește niciunde în documente.”, i-a răspuns primarul.

Consilierii locali au votat marți-seara în unanimitate relocarea celor 20 de containere ale Direcției de Asistență Socială la Pădurea Verde și punerea lor în funcțiune, adică rebrașarea la apă și curent. Acestea vor fi folosite pe perioada iernii de persoanele fără adăpost.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/