Consultații stomatologice gratuite pentru elevii și studenții din Reșița! De acum, în alte condiții!

Cuib de vise 1000x100

Cabinetele medicale din incinta unităților de învățământ reșițene au fost dotate printr-o investiție din partea Primăriei Reșița. Toți elevii și studenții care învață pe raza orașului pot beneficia de acum de consultații stomatologice gratuite în condiții decente.

Așa cum promitea primarul Nelu Popa în luna noiembrie, cabinetele stomatologice destinate elevilor au de acum un alt aspect. „Sunt şi copii care au familii cu stare materială bună, care vor prefera cabinetele private, dar cred că sunt şi foarte multe familii care nu-şi permit plata unor consultaţii private. Aceşti copii n-au nicio vină, aşa că ei vor fi consultaţi şi trataţi gratuit în cabinetele şcolare. Şi merită, pentru că ei sunt viitorul oraşului!”, spunea primarul Reșiței la finalul anului trecut.

Așa se face că cele 4 cabinete stomatologice din incinta a patru unități de învățământ (Școala Generală Nr. 1, Colegiul Național „Traian Lalescu”, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Universitatea „Eftimie Murgu”) au fost dotate cu aparatură și ustensile medicale, fiind inaugurate în această săptămână. Investiția de aproape 59.000 de lei s-a făcut prin Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Reșița. În aceste cabinete, toți elevii și studenții din oraș beneficiază de consultații gratuite. În plus, se are în vedere deschiderea unui cabinet și în cadrul Colegiului Național „Diaconovici Tietz”.

STPT job 1000x200

„Primăria Municipiului Reșița face eforturi în a susține activitatea medicală gratuită pentru elevi și studenți. În anul 2016, pentru toate cabinetele medicale școlare, s-a cheltuit suma de 22.785,52 lei din bugetul local, iar prin transfer de la Ministerul Sănătății – 61.087 lei”, susțin reprezentanții administrației locale.

Cabinetele medicale sunt deschise și pe durata vacanței.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/