Construirea mallului de la Reșița supervizată din birourile Nhood, corporație din Lille, Franța

Francezii de la Nhood, fostul Ceetrus, cei care vor schimba fața Mociurului, își structurează activitatea serviciilor de real-estate și vin cu o nouă organigramă. Tatian Diaconu, CEO al Nhood România, va mai ocupa fotoliul până la data de 31 iulie 2023.

Nhood își structurează activitatea serviciilor de real-estate în jurul a trei linii de business: Operațiuni, Dezvoltare imobiliară și Servicii suport & Performanță financiară. Această organizare va fi implementată în 10 țări, inclusiv în Franța, țara de origine a companiei. Noua guvernanță a Nhood România va raporta direct comitetului de conducere al Nhood Corporate, cu sediul în Lille, Franța.

La începutul anului 2021, Asociația Familială Mulliez (AFM) a creat compania Nhood ca o companie de servicii de consultanță imobiliară, cu expertiză în domenii precum animarea comunităților, operarea și comercializarea proiectelor de tipul mixed-use, gestionarea activelor și dezvoltarea de proiecte durabile cu o gamă largă de funcții și servicii (centre comerciale, apartamente, birouri, hoteluri, co-working, centre comunitare). Nhood vizează proiecte de regenerare urbană care au un triplu impact pozitiv: social, de mediu și economic.

Doi ani mai târziu, în cadrul unui proces accelerat de structurare pentru a deveni o companie lider de servicii imobiliare, cu o viziune de dezvoltare durabilă, structura evoluează și se articulează în jurul a trei linii de business: Operațiuni, Dezvoltare imobiliară și Servicii suport & Performanță financiară. Linia Operațiuni înglobează serviciile de Property și Asset; linia Servicii suport și Performanță financiară include departamentele financiar, juridic, sisteme IT și resurse umane, în timp ce linia de Dezvoltare imobiliară va coordona proiecte cu destinație mixtă, ce au un triplu impact pozitiv – oameni, planetă, profit.

Nhood are o structură personalizată

Fiecare dintre aceste linii de afaceri va fi condusă de un Director la nivel internațional și unul la nivel local. Nhood are astfel o structură personalizată, creată pe cele mai bune practici pentru o companie de servicii – agilitate, expertiză, centrare pe nevoile oamenilor, clienților și proiectelor.

În acest context, Tatian Diaconu își va încheia, începând cu 31 iulie, mandatul de CEO al companiei. Guvernanța locală pentru cele trei linii de business ale Nhood România va fi anunțată în următoarele săptămâni.

”Tatian s-a identificat timp de 12 ani cu imaginea Immochan, Ceetrus și Nhood în România. A făcut o treabă remarcabilă în ceea ce privește dezvoltarea afacerii, a echipei și a parteneriatelor. Atât în sfera retail-ului cât și în cea a regenerării urbane, a reușit să construiască relații de calitate, fiind un profesionist activ în comunitățile locale și un excelent ambasador al companiei. Îi urez mult succes în noul capitol pe care l-a ales pentru viața sa profesională”, a declarat Manuel Teba, Director Internațional Operațiuni al Nhood.

”Am avut norocul de a putea practica intraprenoriatul în stare pură timp de 12 ani și pentru aceasta trebuie să le mulțumesc acționarilor pentru sprijinul lor, partenerilor pentru încrederea acordată și echipei mele pentru contribuția pe care au avut-o la dezvoltarea mea personală și sprijinul lor necondiționat. Pentru mine este momentul să pornesc în noi aventuri, rămânând fidel profesiei mele, convingerilor mele în ceea ce privește proiectele de calitate în România. Voi rămâne un susținător activ al orașelor, administrațiilor și comunităților sustenabile. Aceasta este doar o evoluție normală de la intraprenor la antreprenor. O parte din inima mea va rămâne în această companie care mi-a permis ani de zile să mă dezvolt continuu”, declară Tatian Diaconu, CEO al Nhood România până la 31 iulie 2023.

De la crearea Nhood, portofoliul de clienți s-a extins dincolo de clienții tradiționali, precum Auchan și Ceetrus, iar scopul companiei este de a deservi proprietarii de imobile și autoritățile locale. 2023 este un an al coeziunii și al succeselor pentru Nhood, un an cu mari victorii și cu dezvoltare a business-ului, de aceea rămânem concentrați pe obiectivele ambițioase de business – să devenim partenerul preferat de soluții și servicii imobiliare, propunând oferte atractive pentru medii de viață mai bune, care să ne permită să ne diferențiem și să ne creștem performanța.

Despre Nhood
Nhood este o companie de servicii de consultanță imobiliară cu o expertiză ce acoperă domenii precum: animarea comunităților, operarea și comercializarea proiectelor de tipul mixed-use, gestionarea activelor și dezvoltarea de proiecte durabile, cu o gamă largă de funcțiuni și servicii (centre comerciale, locuințe, birouri, hoteluri, community hub-uri). Nhood vizează proiecte de regenerare urbană care au un triplu impact pozitiv: social, de mediu și economic – Oameni, Planetă, Profit.

În România, Nhood este mandatată de Ceetrus să administreze portofoliul de 23 de centre comerciale Auchan la nivel național, precum și să continue dezvoltarea celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România – Cartier Coresi, în beneficiul comunităților și al tuturor partenerilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/