Consolidare, pentru prevenirea inundațiilor în Caraș-Severin

consolidare parau valea mare caras severin

O eroziune punea în pericol digul de protecție al pârâului Valea Mare, din Caraș-Severin. S-a intervenit pentru ca, în caz de umflare a apelor, gospodăriile din zonă să fie la adăpost.

Pârâul este afluent al Timișului și trece prin Poiana Buchin. Specialiștii de la Apele Române din Caransebeș au făcut consolidările necesare.

„Consolidarea malului drept se face cu anrocamente, pe o lungime de 50 de metri, exact pe segmentul unde a fost constatată o eroziune produsă de apă care pune în pericol digul de protecție din acea zonă. Tot acolo  sunt amplasate și 4 gospodării, care astfel sunt apărate în cazul creșterilor de nivel și debit ale apei”, a transmis Apele Române Banat.

Lucrarea este cuprinsă în Planul de Gospodărire a Apei, cu fonduri asigurate din bugetul propriu al ABABanat, urmând să fie finalizată până la sfârșitul lunii decembrie.

Lucrările de consolidare de pe pârâul Valea Mare

Lucrările de consolidare de pe pârâul Valea Mare

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/